Bucureşti – Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day.

“Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România”,

a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.

În America Latină, grupul intenţionează să se retragă din Peru şi Argentina, iar unele zone geografice, cum ar fi Australia şi Grecia, se aşteaptă să fie adăugate la modelul de administrare de tip Stewerdship, adică împreună cu un partener.

Enel a anunţat că vrea să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări, conform strategiei actualizate a celei mai mari companii italiene de utilităţi prezentate marţi.

Cea mai mare parte a planului de vânzare de active – care vizează printre altele active din România şi Peru – va fi realizată până la finalul lui 2023. (22 nov)

Clienţii nu vor fi afectaţi de efectele plecării Enel din România

Bucureşti – Plecarea Enel din România nu ar trebui privită ca o tragedie, iar clienţii nu vor fi afectaţi, a afirmat, marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

“Piaţa de energie trece printr-o perioadă dificilă. Este o criză care afectează şi companiile şi clienţii. Guvernul a luat măsuri, în decurs de un an au fost patru ordonanţe de urgenţă. Când e criză şi faci lucrurile în viteză, evident că nu totul iese perfect. S-au adus tot felul de corecţii şi sunt convins că putem discuta alte măsuri de corecţie a cadrului legal şi de a asigura cât se poate predictibilitatea operatorilor. Dar, din nou, e criză, nu ai cum să prevezi totul. Aceasta este provocarea momentului, să ajungem la o reglementare inteligentă în energie”, a spus Chiriţoiu.

“Enel era un operator în expansiune şi am apreciat poziţia lor în piaţă. Se schimbă proprietarul, nu dispare compania. Vă dau exemplul CEZ, care se numeşte în continuare CEZ, deşi proprietarul nu mai este compania din Cehia, ci un fond de investiţii australian localizat la Londra. Dar clienţii au contract cu compania CEZ şi primesc serviciile CEZ. Nu există niciun motiv pentru care vânzarea ar afecta clienţii. Ieşirea unei companii nu este o tragedie în sine, companiile vin şi ies. Repet, la CEZ, schimbarea mi s-a părut că a decurs bine, nu am văzut nicio schimbare în piaţă. Nu văd de ce ieşirea Enel ar trebui privită altfel decât ieşirea CEZ”, a completat Chiriţoiu. (22 nov)

De asemenea, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a luat măsuri privind accesul neîntrerupt la alimentarea cu energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii finali.

“Având în vedere informaţiile (…) conform cărora grupul italian de utilităţi Enel şi-a anunţat intenţia de a pleca din România în cursul anului 2023, respectiv, a anunţat o eventuală intenţie de vânzare a unor active aparţinând grupului Enel, fac precizarea că acest gen de situaţie nu presupune ieşirea din piaţa de energie a companiei Enel România, ci poate presupune doar schimbarea proprietarului activelor/schimbarea acţionariatului etc. Mai mult decât atât, menţionez că ANRE nu a primit în mod oficial de la acest operator economic licenţiat nici o notificare în acest sens, aşa cum prevede legea”, a precizat Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE.

Reprezentantul ANRE subliniază faptul că, în ceea ce priveşte asigurarea furnizării de energie electrică/gaze naturale clienţilor finali şi în perspectiva respectării drepturilor acestora, ANRE a aprobat două acte normative care garantează accesul neîntrerupt la cele două utilităţi, şi anume Regulamentul privind furnizarea de ultimă instanţă a energiei electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 91/2022, respectiv Regulamentul privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 173/2020.

“Cu toate acestea, doresc să subliniez faptul că în situaţia în care orice operator economic cu activitate în sectorul de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale se retrage din piaţa din România, clienţii finali de energie electrică/gaze naturale vor avea asigurată, în mod neîntrerupt, continuitatea furnizării cu energie electrică/gaze naturale, după caz”, a adăugat Chiriţă. (22 nov)

CEO Enel: Plecăm din România pentru că nu mai putem creşte, nu din cauza cadrului legal

Bucureşti – Motivul pentru care Enel a luat decizia de a pleca din România nu este cadrul legal, ci faptul că a ajuns într-o poziţie de unde nu mai poate creşte, a afirmat, marţi, Francesco Starace, CEO al Enel, într-o conferinţă de presă.

“Am <<saturat>> spaţiul pentru investiţii în reţele şi am ajuns – mai mult sau mai puţin – într-o poziţie pe segmentul de clienţi şi de producţie care nu mai oferă multe posibilităţi de creştere”, a explicat Starace, adăugând că ”este un moment bun pentru a valorifica activele din România”. (22 nov)

Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.