Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Bucureşti – Guvernul a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, trei hotărâri care vizează investiţiile în Portul Constanţa, fiind alocaţi aproximativ 1,5 miliarde lei pentru extinderea, modernizarea, reabilitarea drumurilor şi pasajelor şi a infrastructurii de distribuţie a energiei electrice şi alimentare cu apă din acest port.

Finanţarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile prin Programul de transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor. Termenul de implementare este de 36 de luni.

În contextul conflictului din Ucraina, Portul Constanţa a căpătat o relevanţă crescută la nivel regional

Ministerului Transporturilor a anunţat că urmare a promovării actelor normative ce vizează investiţiile în Portul Constanţa, se va asigura furnizarea de apă potabilă la parametrii tehnici impuşi pentru presiune şi debit de care are nevoie operatorul portuar; apă pentru asigurarea funcţionării echipamentelor sau instalaţiilor PSI; apă furnizată fără întreruperi.

Investiţia constă în realizarea de sisteme alimentare cu apă (20,3 km), sisteme canalizare pluvială şi menajeră (9,1 km) şi reabilitarea sistemului existent al reţelei distribuţie apă potabilă (14,4 km).

A doua hotărâre de Guvern adoptată are în vedere extinderea, modernizarea şi reabilitarea infrastructurii rutiere şi de acces a Portului Constanţa. Practic, în urma investiţiei vor fi realizate: drumuri noi şi reabilitate, sistem ITS pentru management de trafic, clădiri în zona de servicii, sisteme de iluminat, sisteme de preluare a apei şi extinderea teritoriului portuar.

A treia hotărâre adoptată se referă la aprobarea sumelor necesare pentru modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice în Portul Constanţa, etapa a II-a.

Astfel vor fi realizate noi posturi de transformare şi modernizate cele existente, se vor monta şi moderniza prize de cheu. Totodată, vor fi montate sisteme fotovoltaice pe clădiri, carporturi fotovoltaice; staţii încărcare vehicule electrice. (8 sept)

Exporturile Ucrainei de produse agricole au crescut cu 16% în august

Bucureşti – Exporturile Ucrainei de produse agricole au crescut cu 16% în august, comparativ cu luna precedentă, la 4,3 milioane tone metrice, în pofida dificultăţilor logistice şi a atacurilor Rusiei asupra principalelor rute de export ucrainene, a anunţat marţi Asociaţia de afaceri agricole UCAB.

Conform datelor publicate la începutului lunii septembrie de Ministerul Agriculturii de la Kiev, exporturile de cereale ale Ucrainei s-au situat la 4,5 milioane tone până acum, în sezonul iulie 2023-iunie 2024.

La 25 august 2022, exporturile de cereale ale Ucrainei se situau la 3,3 milioane de tone, iar luna aceasta au fost exportate 1,56 milioane tone de cereale, a precizat Ministerul Agriculturii de la Kiev.

„Porturile de la Dunăre rămân cea mai eficientă rută de export, reprezentând 64% din exporturile din august”, a precizat UCAB. (5 sept)

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, la 18 august, că a agreat cu omologul său Denis Şmîhal dublarea în perioada următoare a volumului tranzitului de cereale ucrainene prin România, de la două la patru milioane de tone lunar.

”Prin România sperăm să tranziteze peste 60% din volumul total al exporturilor de cereale din Ucraina. (…) Am stabilit împreună o ţintă ambiţioasă – dublarea în perioada următoare a tranzitului de cereale ucrainean prin România, de la două milioane de tone pe lună acum, la patru milioane de tone”, a informat Ciolacu, la Palatul Victoria, în cadrul unor declaraţii de presă comune cu premierul ucrainean, arătând că eforturile se vor concentra spre dezvoltarea capacităţilor şi coridoarelor deja existente, în primul rând a Canalului Sulina şi a Portului Constanţa.

Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.