Bruxelles – Comisia Europeană a aprobat acordarea a 33,9 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a sprijini România să soluţioneze daunele considerabile cauzate de perioadele de secetă şi de incendiile forestiere din 2022.
„Aceasta este solidaritatea UE în acţiune! Am promis şi am oferit: sprijin financiar de 33,9 milioane de euro care va ajuta România să reconstruiască şi să refacă ceea ce a fost distrus de incendiile şi seceta din 2022. Fondul de solidaritate al Uniunii Europene este un mod tangibil de a ne arăta solidaritatea şi sprijinul şi este de importanţă crucială în contextul schimbărilor climatice”, a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.
În perioada martie – august 2022, România a fost afectată de o secetă severă cauzată de nivelul redus al precipitaţiilor. Aceste evoluţii au avut consecinţe extinse, cum ar fi recolte mai scăzute, incendii de pădure şi deficitul de apă curentă şi potabilă în multe regiuni.
Asistenţa FSUE va acoperi o parte din costurile operaţiunilor de urgenţă şi de refacere, cum ar fi servicii de salvare şi intervenţii pentru a sprijini necesităţile imediate ale populaţiei, precum şi repararea infrastructurii afectate şi curăţarea generală a zonelor afectate.
FSUE este unul dintre principalele instrumente ale UE pentru redresare în urma dezastrelor şi reprezintă o expresie concretă a solidarităţii UE.
Între 2002 şi 2022, FSUE a mobilizat în total peste 8,2 miliarde de euro pentru intervenţii în 127 de dezastre (107 dezastre naturale şi 20 de urgenţe sanitare) în 24 de state membre (plus Regatul Unit) şi în 3 ţări în curs de aderare (Albania, Muntenegru şi Serbia). (4 decembrie)
În şapte luni au ars în România de 10 ori mai multe hectare decât media anilor precedenţi
Bucureşti – În anul 2022, în România s-au produs 715 incendii, în contextul unei medii multianuale anterioare de 49, afectând 149.172 de hectare, adică de zece ori mai mult faţă de media anilor 2006 – 2021, care a fost de 14.313 hectare, conform Sistemului european de informaţii privind incendiile forestiere (EFFIS).
Numărul cel mai mare de incendii din 2022 (266 într-o săptămână) s-ar fi produs la finalul lunii martie, când au fost afectate peste 61.000 de hectare. O serie de incendii au mai avut loc şi în lunile aprilie şi iulie.
România, cu 0,63% din suprafaţa ţării afectată de incendii, se situează pe locul al doilea la nivel european, după Portugalia (0,95%), fiind urmată de Spania şi Croaţia (0,56%).
De asemenea, în 2022, seceta a făcut ravagii mai ales la culturile de porumb şi floarea-soarelui, unde în ultimii ani România ocupa frecvent prima poziţie la nivel european.
Datele transmise de ministerul de resort la finalul lui 2022 arătau că suprafaţa afectată de secetă se apropie de 1,3 milioane hectare, fiind consemnată în 37 de judeţe şi municipiul Bucureşti, atât la culturile însămânţate în toamnă cât şi la cele de primăvara.
Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.