Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere bilaterală cu Sandor Pinter, ministrul de Interne din Ungaria, în contextul desfăşurării la Budapesta a Reuniunii Informale a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne. Discuţiile s-au concentrat pe dosarul Schengen.

Bucureşti – Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere bilaterală cu Sandor Pinter, ministrul de Interne din Ungaria, în contextul desfăşurării la Budapesta a Reuniunii Informale a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne.

„La întâlnire, cei doi miniştri au fost însoţiţi de delegaţiile responsabile pentru afaceri europene şi Schengen din cele două ministere. Discuţiile s-au concentrat pe dosarul Schengen, inclusiv aspectele tactice care ţin de cel mai bun moment pentru introducerea deciziei pe ordinea de zi a şedinţelor JAI din această toamnă, proceduri posibile etc”, potrivit unui comunicat de presă al MAI.

Ministrul maghiar a reiterat obiectivul preşedinţiei ungare de a obţine decizia de accedere a României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre până la finalul anului 2024.

„De asemenea, cei doi miniştri au evaluat stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale, ambii interlocutori concluzionând pe baza datelor şi rapoartelor din teren, inclusiv statistici, faptul că măsurile punctuale stabilite în vederea intensificării cooperării operative pentru combaterea criminalităţii organizate şi a celei transfrontaliere, cu accent pe traficul de migranţi şi-au dovedit eficienţa, rezultatele fiind foarte bune. Cifrele privind migraţia ilegală au scăzut substanţial în ultimele 12 luni, rezultat direct al cooperării dintre poliţiile de frontieră”, arată sursa citată.

Cei doi miniştri au convenit continuarea, în aceiaşi parametri, a cooperării de profil în perspectiva eliminării controalelor la frontierele interne terestre, fiind exemplificate continuarea misiunilor de patrulare în comun, a întâlnirilor periodice pentru analiza situaţiei la frontieră, precum şi a activităţilor operative în comun pentru combaterea criminalităţii organizate, spun reprezentanţii MAI.

Un alt subiect pe agenda discuţiilor, ridicat de ministrul român, a fost reprezentat de cooperarea pentru fluidizarea traficului la frontiera româno-ungară, care este unul intens având în vedere sezonul estival. Cei doi demnitari au agreat un set măsuri pentru evitarea creşterii timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei.

Totodată, cu prilejul deplasării la Budapesta, ministrul Afacerilor Interne a participat la programul organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Ungare, ocazie cu care a avut discuţii aplicate pe subiecte privind criminalitatea organizată şi migraţia ilegală.

După întâlnirea bilaterală, cei doi miniştri s-au deplasat la centrul de comandă al forţelor de poliţie care asigură securitatea pe durata desfăşurării Hungaroring, forţe între care se numără 10 poliţişti români, dintre care doi motociclişti. Cu această ocazie, ministrul român a inspectat dispozitivul românesc prezent pe teritoriul Ungariei şi a avut o întrevedere informală cu poliţiştii români.

„Suntem membri ai Spaţiului Schengen, deocamdată cu două frontiere şi avem migraţie ilegală spre zero, pusă sub control de poliţia română de frontieră. Suntem printre cele mai sigure state din UE din punct de vedere al protecţiei frontierei, ordinii şi siguranţei publice, protecţia civilă în situaţii de urgenţă şi nu numai. De pe aceste poziţii continuăm demersurile pentru accesul în Schengen şi cu frontierele terestre. Succesul este posibil. Este important ca în lunile următoare să desfăşurăm o ofensivă continuă de diplomaţie formală şi informală pe toate direcţiile şi de la toate nivelurile. România trebuie să intre în Schengen şi cu frontiera terestră până la sfârşitul anului 2024. MAI lucrează non-stop, formal şi informal, pe toate direcţiile, în multiple capitale, în acest sens”, adaugă MAI în comunicat.

Spaţiul Schengen este zona de liberă circulaţie a Uniunii Europene care include majoritatea celor 27 de state membre ale UE. România a aderat parţial la această zonă la sfârşitul lunii martie a acestui an. Eliminarea controalelor la frontierele terestre va fi discutată şi decisă ulterior. (21.07.2024)

Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.