Bucureşti – Cea de-a XXVIII-a ediţie a Festivalului Filmului European (FFE) va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie, în weekendul alegerilor europarlamentare. Potrivit directorului artistic al FFE, Cătălin Olaru, ediţia 2024 marcheză 35 de ani de la Revoluţia din 1989 din România cu filme care vorbesc despre „drepturi câştigate”.
Ediţia cu numărul 28 a FFE propune un program generos şi variat, cu 39 de lungmetraje de ficţiune, documentare şi de animaţie şi 2 calupuri de scurtmetraje britanice şi croate. Dintre acestea, 34 de filme sunt prezentate în premieră naţională. Proiecţiile vor avea loc în Bucureşti şi alte şase oraşe din România, precum şi la Chişinău, în Republica Moldova.
„În fiecare an ne propunem să aducem filme noi, cât mai interesante şi, pe lângă numărul important de producţii care vor fi prezentate /…/vom avea multe filme care au adunat premii la festivaluri internaţionale”, a declarat preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Liviu Jicman, în conferinţa de presă dedicată anunţării evenimentului.
„Vrem să punctăm acest spaţiu cultural comun din care facem parte, acest spaţiu cultural european şi am considerat că este important pentru noi, pentru EUNIC ca organizaţie, pentru EUNIC România, că ajungem şi la Chişinău şi că dăm acest semnal de comunitate şi de sprijin al parcursului european pe care Republica Moldova îl are”, a spus Jicman.
El a vorbit anterior despre o tradiţie de a poposi în oraşe în care filmul european nu ajunge cu uşurinţă şi noutatea acestei ediţii este includerea Chişinăului pe harta festivalului. ”Este modul nostru de a celebra faptul că Uniunea Europeană a decis, în decembrie 2023, să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova şi de a omagia parcursul european al acesteia, în perspectiva de a fi din nou alături de România, ca state membre ale Uniunii”, a explicat Liviu Jicman.
Festivalul Filmului European este organizat de ICR, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi European Union National Institutes for Culture (EUNIC) România, în parteneriat cu Uniunea Cineaştilor din România (UCIN), ambasadele, centrele şi institutele culturale europene. (8.05.2024)
Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.