Prim-ministrul albanez Edi Rama a declarat că Albania este prima țară care transferă legislația Uniunii Europene în cadrul negocierilor, prin modelul de inteligență artificială.
Prezent la Conferința regională „Modelarea viitorului GovTech”, Prim-ministrul a enumerat câteva dintre domeniile în care Albania a progresat datorită utilizării inteligenței artificiale.
În acest sens, Rama a spus că țara face progrese în integrarea în UE, mai exact în faza negocierilor pentru aderare, datorită și unui instrument cu totul nou, nefolosit în nicio altă țară până acum.
„Acest lucru nu s-a întâmplat nici de către statele care negociază astăzi aderarea. Este un model construit de noi prin intermediul inteligenței artificiale. Acest model ne oferă posibilitatea să realizăm într-un timp mult mai rapid decât înainte toate celelalte țări întregul proces de transfer al întregului corp legislativ al UE, traducerea record de rapidă, dar și să avem analize ale textelor pentru acele aspecte care ne interesează în legătură cu impactul acestor noi legi ce trebuie transferate în corpul legislativ al Albaniei”, a spus Rama.
Prim-ministrul a subliniat că este vorba despre mii de documente. Anterior, ritmul de lucru legat de acest tip de legislație era de aproximativ 60 de piese pe an, atunci când este vorba despre 4000 de piese. Din aceste cifre reiese că procesul ar fi fost foarte lung și ar fi necesitat o întreagă armată de traducători, redactori și corectori.
Albania a deschis negocierile pentru primul grupcaz în procesul de aderare la Uniunea Europeană pe 15 octombrie a acestui an, la a doua Conferință Interguvernamentală între Albania și Uniunea Europeană care a avut loc la Luxemburg. Albania aspiră la aderare din 2003 când, împreună cu alte țări din Balcanii de Vest, a fost identificată ca potențial candidat pentru aderarea la UE în cadrul summitului Consiliului European de la Salonic din iunie 2003. (10 decembrie)