Bucureşti – Guvernul României a adoptat Strategia Naţională privind Adaptarea la Schimbările Climatice (SNASC) pentru perioada 2024-2030, cu perspectiva anului 2050.
Această strategie esenţială, care acoperă multiple sectoare-cheie, precum resursele de apă, pădurile, sănătatea publică, educaţia, energia şi transporturile, consolidează capacitatea României de a răspunde provocărilor generate de schimbările climatice, aliniindu-se totodată la angajamentele internaţionale asumate prin Acordul de la Paris şi legislaţia europeană, precizează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă.
Unul dintre principalele beneficii ale acestei strategii este protejarea cetăţenilor şi a comunităţilor vulnerabile în faţa efectelor schimbărilor climatice, cum ar fi: seceta, inundaţiile sau fenomenele meteorologice extreme. SNASC promovează soluţii bazate pe natură şi adaptarea ecosistemică, subliniind importanţa conservării biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice pentru o dezvoltare durabilă.
La nivelul UE, Legea europeană a climei, un element-cheie al Pactului verde european, a intrat în vigoare în iulie 2021. În conformitate cu această lege, ţările UE trebuie să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030. Obiectivul lor este ca UE să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. (14.08.2024)
Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.