Bucureşti – Accederea la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică rămâne un proiect de ţară asumat la nivel guvernamental, alături de angajamentele asumate prin PNRR, a anunţat premierul Nicolae Ciucă, subliniind că procesul de aderare presupune o aliniere la întreg ansamblul de instrumente juridice ale OCDE, reprezentând 26 de domenii şi peste 230 de instrumente juridice.
”După o aşteptare care a durat 18 ani, anul trecut, România a fost invitată să înceapă procesul de aderare la OCDE. (…) Aderarea României la OCDE a devenit un obiectiv major de politică externă şi un obiectiv strategic de ţară, după aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, iar deschiderea discuţiilor de aderare este o recunoaştere a potenţialului nostru de dezvoltare. Totodată, reprezintă un vot de încredere important acordat României, pe care vrem să îl valorificăm”, a evidenţiat Nicolae Ciucă la evenimentul „Aderarea la OCDE – oportunităţi pentru mediul de afaceri din România”.
El a subliniat că trebuie să se răspundă tuturor clarificărilor cuprinse în memorandumul depus în luna decembrie la Paris, iar prin derularea reformelor la nivel instituţional şi guvernamental să fie îndeplinite standardele OCDE şi România să devină membru cu drepturi depline al organizaţiei.
„Ca atare, menţinem această dublă abordare a reformelor prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin parcursul de accedere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică”, a transmis prim-ministrul.
Executivul a aprobat, miercuri, 8 februarie, un acord încheiat între Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în baza căruia SGG se angajează să furnizeze către OCDE 165.000 de euro pentru asistenţă tehnică în înfiinţarea unui centru de excelenţă pentru administraţia publică.
România se va alătura, începând cu acest an, programului Indicators on National Education Systems (INES) dedicat indicatorilor sistemelor de educaţie, în contextul procesului de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – OCDE. (9 febr)
Mathias Cormann: Procesul de aderare la OCDE va contribui la asigurarea unui climat investiţional deschis şi atractiv în România
Bucureşti – Procesul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică va contribui la asigurarea unui climat investiţional deschis şi atractiv, la progrese în lupta împotriva corupţiei şi va promova concurenţa, a declarat secretarul general al OCDE, Mathias Cormann.
De asemenea, a adăugat el, acest proces va ajuta Guvernul să intensifice investiţiile legate de infrastructura durabilă, punând bazele creşterii viitoare.
„Beneficiile nu sunt unilaterale. Membrii OCDE şi Organizaţia în ansamblu au multe de câştigat dintr-o cooperare mai strânsă în materie de politici şi ca urmare a unei mai mari contribuţii din partea României”, a punctat Cormann.
Oficialul OCDE a subliniat că acest proces de aderare se bazează pe performanţa economică impresionantă a României din ultimii 20 de ani, respectiv reducerea la jumătate a decalajului dintre PIB-ul pe cap de locuitor al României şi media OCDE, de la aproximativ 70% la aproximativ 35%.
În decembrie 2022, România a depus Memorandumul iniţial, finalul primei etape a procesului de aderare şi urmează partea prin care se va confirma tehnic. Acest proces va implica 26 de comitete OCDE sectoriale, formate din experţi din fiecare dintre cele 38 de ţări membre OCDE şi Uniunea Europeană, „care vor efectua evaluări tehnice aprofundate”.
Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.