Strasbourg – Comisia Europeană (CE) intenţionează ca în aprilie acest an să îmbunătăţească măsurile şi să crească sancţiunile pentru cazurile în care integritatea electorală nu este respectată pe reţelele sociale, a declarat marţi, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, vicepreşedinta executivă a CE Henna Virkkunen, în cadrul dezbaterii privind consolidarea serviciilor digitale pentru a preveni interferenţa în alegeri.
„Am văzut în ultimii ani diferitele campanii ale Rusiei pe Instagram şi pe Facebook. Am deschis chiar o procedură în baza Actului privind serviciile digitale (DSA) pentru aceste ingerinţe. Am văzut acest lucru luna trecută în România, unde Curtea Constituţională a anulat alegerile prezidenţiale după ce documente au putut demonstra campanii de manipulare pe TikTok. /…/ Acestea sunt evenimente fără precedent în istoria democraţiei europene”, a arătat vicepreşedinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate şi democraţie a Comisiei Europene, Henna Virkkunen.
Potrivit declaraţiilor sale, nu mai puţin de zece proceduri au fost deja deschise – una împotriva X, trei împotriva Tik Tok, una împotriva Ali Express, două împotriva Facebook şi Instagram şi una împotriva Temu. Într-unul din cazuri au fost trase deja anumite concluzii şi una dintre anchete s-a închis deja.
Henna Virkkunen a menţionat că DSA conţine clauze de salvgardare privind apărarea libertăţii de expresie pe platforme şi că transparenţa este un principiu de bază, dar că în acelaşi timp obligă platformele să „respecte anumite condiţii şi să stabilească anumiţi parametri în ceea ce priveşte sistemele lor de recomandare”.
DSA nu cenzurează conţinuturi, ci creează mecanisme eficiente pentru eliminarea conţinutului ilegal care încalcă legislaţia europeană, precum instigarea la ură. Pentru că ceea ce este ilegal offline trebuie să fie ilegal şi online, a subliniat vicepreşedinta CE.
Ea a anunţat totodată că pe 6 februarie va avea loc „o discuţie strategică pe teme precum egalitatea de oportunitate între partidele politice şi candidaţi, integritatea electorală şi gestiunea informaţiilor în contextul electoral”, fără a furniza mai multe amănunte despre acest eveniment. (21.1.2024)
Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.