Bratislava – Pe data de doi aprilie, președintele Statelor Unite, Donald Trump, ar trebui să impună tarife la importul tuturor bunurilor și serviciilor din întreaga lume. În cadrul Uniunii Europene (UE), tarifele vor afecta cel mai mult industria auto din Slovacia. Acest lucru a fost declarat luni de premierul Robert Fico (Smer-SD) după o întâlnire extraordinară a guvernului, relatează TASR.
„Aceste tarife vor avea trei dimensiuni. Prima dimensiune este că toate statele membre ale Uniunii Europene vor fi împovărate cu noi tarife la toate bunurile și serviciile, apoi va fi al doilea nivel, care se referă la diferite standarde, care pot într-o anumită măsură să complice exportul de produse din Europa în Statele Unite,” a declarat Fico, subliniind că pentru Slovacia va fi importantă politica vamală a Statelor Unite, în ceea ce privește mașinile, industria farmaceutică și semiconductoarele.
Potrivit lui, introducerea tarifelor mari va afecta cel mai mult industria auto din Slovacia și companiile Volkswagen și Jaguar Landrover, iar aceste firme vor trebui să se pregătească pentru condiții complet noi.
„În scurt timp va avea loc o întâlnire cu producătorii acestor mașini, noi vom asculta foarte atent ce măsuri ar propune ei și le vom oferi pe plan profesional Comisiei Europene, pentru ca Uniunea Europeană să negocieze și să reacționeze împreună,” a descris situația Fico. (31 martie)
„În scurt timp va avea loc o întâlnire cu producătorii acestor mașini, noi vom asculta foarte atent ce măsuri ar propune ei și le vom oferi pe plan profesional Comisiei Europene, pentru ca Uniunea Europeană să negocieze și să reacționeze împreună.” Robert Fico.