Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Bucureşti – Primul Centru de Explorare a Energiei (Centrul E2) din Europa care găzduieşte simulatorul camerei de comandă a reactorului modular mic (SMR) NuScale a fost inaugurat la Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB).

Energia nucleară este ingredientul perfect pentru a avea o energie curată şi în mixul energetic al ţării aproximativ 60% este energie curată, 20% nucleară şi 40% hidro şi energie regenerabilă, a declarat ministrul de resort, Virgil Popescu, care a subliniat necesitatea inginerilor calificaţi în energie nucleară şi a arătat că UPB are primul simulator de reactoare modulare din Europa. (12 mai)

Centrul E2, dezvoltat ca parte a programului Foundational Infrastructure for Responsible Use of Small Modular Reactor Technology (FIRST), o iniţiativă a Guvernului Statelor Unite ale Americii, va contribui la realizarea obiectivelor României de a deveni un lider în ceea ce priveşte implementarea sigură a reactoarelor modulare mici în România şi Europa, precum şi un hub de educaţie şi formare a specialiştilor în domeniul SMR în regiune.

În mai 2022, Nuclearelectrica, NuScale şi E-Infra, proprietarul amplasamentului, au semnat un memorandum de înţelegere pentru dezvoltarea primului reactor modular mic (SMR) din România.

Pe 27 iunie 2022, cu ocazia lansării Parteneriatului pentru Infrastructură şi Investiţii Globale, prezentat la Summit-ul Liderilor G7, preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat alocarea unui grant de 14 milioane de dolari pentru etapa de dezvoltare a reactoarelor modulare mici în România de către NuScale – Studiul preliminar de inginerie şi design front-end pentru proiectul SMR în România.

Compania americană NuScale Power şi compania românească RoPower Nuclear au semnat contractul pentru faza 1 a lucrărilor de inginerie şi proiectare pentru prima centrală cu reactoare nucleare modulare mici din România.

Biden a anunţat la Summit-ul G7 intenţia de a finanţa cu până la 275 milioane $ SMR din România

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a anunţat în cadrul Summit-ului G7, că SUA şi parteneri multinaţionali publici şi privaţi din Statele Unite, Japonia, Republica Coreea şi Emiratele Arabe Unite, intenţionează să finanţeze cu până la 275 milioane de dolari Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) din România, sumă care include şi o scrisoare de interes de la U.S. Export-Import Bank (EXIM) în valoare de până la 99 milioane USD ca parte a programului EXIM Engineering Multiplier.

De asemenea, U.S. Export-Import Bank (EXIM) şi U.S. International Development Finance Corporation (DFC) au emis Scrisori de Interes în vederea sprijinului financiar potenţial de până la 3 miliarde de dolari, respectiv, 1 miliard de dolari, pentru dezvoltarea proiectului.

Finanţarea proiectului SMR din România se încadrează în acţiunile concrete ale Parteneriatului pentru Infrastructură Globală şi Investiţii (PGII), care mobilizează 600 miliarde de dolari până la nivelul anului 2027 pentru proiecte de infrastructură la nivel global.

România, prin compania de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas (parte a Grupului E-Infra), este prima ţară din Europa şi a doua după Statele Unite ale Americii care face primii paşi pentru implementarea în acest deceniu a primei centrale electrice NuScale VOYGRTM cu 6 module şi o putere instalată de 462 MWe.

În prezent, RoPower şi NuScale realizează prima etapă a studiului FEED (Front-End Engineering and Design) care constă într-o serie de activităţi şi studii iniţiale de inginerie şi proiectare, analize tehnice ale amplasamentului fostei centrale de la Doiceşti, estimarea calendarului şi costurilor specifice proiectului din România. Amplasamentul de la Doiceşti a fost selectat preferat, în conformitate cu toate standardele internaţionale şi naţionale, în mai 2022, în urma unui studiu realizat cu un grant în valoare de 2.1 milioane dolari, oferit de USTDA care a identificat potenţiale amplasamente pentru dezvoltarea unor centrale de tip SMR.

Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.