Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Bucureşti – Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a deschis un Birou la Bruxelles, ce va asigura reprezentarea CCIB în relaţia cu instituţiile Uniunii Europene (UE), inclusiv Parlamentul European, Consiliul European şi Comisia Europeană (CE), precum şi cu agenţii specializate şi birouri conexe.

Potrivit unui comunicat de presă al Camerei bucureştene, transmis joi AGERPRES, la inaugurare a fost semnat protocolul de colaborare între CCIB, prin preşedintele Iuliu Stocklosa, şi Cristian David, numit Şef al Biroului de Reprezentare al Camerei la Bruxelles.

În acelaşi timp, acordul facilitează consolidarea legăturilor directe între CCIB şi organizaţiile internaţionale cu activitate economică şi comercială, cu obiectivul de a promova interesele mediului de afaceri bucureştean şi românesc, de a sprijini participarea la proiecte comune, cât şi la dezvoltarea CCIB în cadrul reţelelor europene şi internaţionale. (18.9.2025)

Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.