Bucureşti – Grecia are rate ridicate de absorbţie a fondurilor europene datorită reformelor, reducerii birocraţiei şi monitorizării stricte a jaloanelor. Fondurile UE sunt orientate către transformarea digitală, tranziţia verde, formarea profesională şi sprijinirea IMM-urilor, contribuind la modernizarea economiei şi reducerea evaziunii, a declarat oficialul grec într-un interviu pentru AGERPRES.
Potrivit acestuia, politica de coeziune a permis dezvoltarea celor 13 regiuni greceşti prin investiţii în infrastructură, sănătate şi educaţie, pentru echilibrarea accesului la servicii publice. În context european, Grecia susţine noile priorităţi – locuinţe, apărare, gestionarea apei şi competitivitate – şi îşi realocă fondurile în concordanţă cu direcţia stabilită de Comisia Europeană.
Pentru viitorul Cadru Financiar Multianual, Papathanasis afirmă că UE trebuie să adopte o abordare flexibilă şi adaptată nevoilor naţionale, menţionând explicit că România poate avea nevoi diferite faţă de Grecia, iar acest lucru trebuie reflectat în modul de proiectare a programelor. El a prezentat Grecia ca un studiu de caz de revenire economică datorită reformelor susţinute, utilizării eficiente a fondurilor europene şi combaterii evaziunii fiscale prin digitalizarea economiei.
În viziunea sa, coeziunea rămâne baza competitivităţii europene, nu un concept antagonic. Ministrul a mai spus că Grecia se opune unirii fondurilor de coeziune cu subvenţiile agricole, considerând că acestea au obiective distincte. Papathanasis a subliniat că solidaritatea europeană, coeziunea şi reformele sunt esenţiale pentru o Uniune puternică şi rezilientă în faţa crizelor viitoare.
Nikos Papathanasis s-a aflat vineri la Bucureşti pentru a participa la o conferinţă dedicată viitorului politicii de coeziune.(22.11.2025)
Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.
