Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Bucureşti – Portul Constanţa, ca obiectiv de mare importanţă strategică în noua conjunctură geopolitică, are nevoie de investiţii serioase, a afirmat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.

            „În momentul de faţă, Portul Constanţa a preluat activitatea cargo a celor şase – şapte porturi ucrainene care şi-au încetat activitatea din cauza războiului şi a devenit astfel un hub important pentru mărfurile care tranzitează Marea Neagră. Chiar şi în cazul în care războiul din Ucraina s-ar încheia azi, putem rămâne un jucător important în această regiune cel puţin timp de încă cinci ani. Mai avem, însă, de lucrat la revitalizarea traficului pe fluviul Dunărea pentru ca mărfurile să ajungă cu mai mare uşurinţă în Europa, iar pentru a transforma această arteră fluvială într-una operaţională 12 luni pe an, avem nevoie investiţii serioase”, a spus Daraban.

            Guvernul României a aprobat, pe data de 8 septembrie, trei hotărâri care vizează investiţiile în Portul Constanţa, fiind alocaţi aproximativ 1,5 miliarde lei pentru extinderea, modernizarea, reabilitarea drumurilor şi pasajelor şi a infrastructurii de distribuţie a energiei electrice şi alimentare cu apă din acest port. Finanţarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile prin Programul de transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, iar termenul de implementare este de 36 de luni. (23 noiembrie)

Conflictul armat din Ucraina a generat un potenţial economic, dar şi o presiune asupra portului Constanţa

Bucureşti – Conflictul armat din Ucraina a generat un potenţial economic, dar şi o presiune asupra portului Constanţa, astfel că dezvoltarea şi modernizarea au devenit imperative, susţin şi reprezentanţii organizaţiei patronale Constanta Port Business Association (CPBA), care menţine o colaborare constantă cu autorităţi şi organisme europene, precum Comisia Europeană şi Comisia Dunării.

            CPBA s-a implicat în proiecte strategice majore, cum ar fi dezvoltarea şi modernizarea portuară prin digitalizare, simplificarea proceselor în lanţul de transport maritim şi fluvial, dar şi promovarea internaţională prin organizarea în premieră, în luna aprilie, a Forumului Marea Caspică – Marea Neagră. Evenimentul a iniţiat interacţiune cu statele din Asia Centrală şi Caucazul de Sud şi a evidenţiat potenţialul portului Constanţa în cadrul comunităţii globale, în transportul de mărfuri pe Coridorul Mijlociu, ruta care leagă Asia de Europa prin Kazahstan şi Marea Caspică.

            De asemenea, participarea la evenimentul internaţional Tbilisi Silk Road Forum din Georgia a reprezentat o nouă oportunitate de promovare şi dezvoltare a colaborării pe plan global în domeniul logisticii multimodale, iar demersurile organizaţiei pentru atingerea obiectivului de promovare a oportunităţilor şi de atragere a noi fluxuri de mărfuri prin portul Constanţa vor continua. (8 ianuarie)

Cerealele ucrainene au generat o activitate record în portul Constanţa

Bucureşti – Portul Constanţa a expediat în primele 11 luni ale acestui an 32,6 milioane de tone de cereale, dintre care cerealele ucrainene au reprezentat aproximativ 40% din volumul total, au declarat reprezentanţi ai autorităţii portuare.

         Precedentul record privind cantităţile de cereale expediate într-un an prin portul Constanţa este de puţin peste 25 milioane de tone.

         Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, iar portul Constanţa a devenit cea mai importantă rută alternativă de export pentru Ucraina, după invazia rusească de anul trecut. Cerealele ucrainene ajung în Constanţa pe cale rutieră, feroviară şi cu barjele pe Dunăre.

         În perioada ianuarie – noiembrie 2023, Ucraina a expediat 13 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, în creştere de la 11,7 milioane de tone până la finele lunii octombrie, şi 8,6 milioane de tone pe întreg parcursul anului 2022.

         Însă în ultimele luni tranzitul cerealelor ucrainene s-a redus, după ce Rusia a atacat în repetate rânduri porturile ucrainene de la Dunăre, iar punctele de trecere a frontierei Ucrainei cu Polonia şi Slovacia au fost blocate de transportatorii rutieri locali care vor să fie introduse restricţii pentru camionagii ucraineni. (15 decembrie)

Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.