Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Bucureşti – Asociaţia Producătorilor Tradiţionali, Meşteşugari şi Artizani Vâlcea a demarat procesul pentru înscrierea produsului „Cârnaţi din topor din Vâlcea” în registrul Uniunii Europene al indicaţiilor geografice protejate, documentaţia şi caietul de sarcini fiind depuse din data de 12 martie 2024 la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

         După depunerea documentaţiei la Ministerul Agriculturii, urmează procedura de evaluare a conformităţii dosarului de înregistrare. Dosarul va fi publicat pe site-ul ministerului pentru o perioadă de opoziţie naţională de 60 de zile, iar după acest termen, produsul „Cârnaţi din topor din Vâlcea” devine automat protejat pe teritoriul naţional până la înregistrarea acestuia la nivel european. Ulterior, România va depune cerere la Comisia Europeană pentru dobândirea protecţiei pe sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată (IGP), care va fi înregistrată în sistemul ‘eAmbrosia’. Urmează o nouă evaluare la nivelul Comisiei, apoi perioada de opoziţie europeană de 90 de zile, după care are loc înregistrarea şi publicarea în Jurnalul Oficial al UE, a declarat, pentru AGERPRES, Ionuţ Diaconeasa, consilier în Ministerul Agriculturii.

         „Cârnaţii din topor din Vâlcea” sunt făcuţi tradiţional după reţete vechi de o sută de ani, cu materie primă şi ingrediente din arealul geografic delimitat, care cuprinde şapte comune din judeţul Vâlcea.

         De ce li se spune acestor cârnaţi „din topor” şi ce este special la acest produs, a explicat preşedintele asociaţiei vâlcene, Florin-Felix Gigîrtu.

         „Păstrarea tradiţiei la prepararea cărnii de porc este străveche pentru zona noastră, iar produsul tradiţional necesită multă manoperă şi cunoaştere, pentru că foarte multe procese se fac manual. Pentru cârnaţii din topor este foarte importantă alegerea cărnii şi tocarea acesteia cu toporul în bucăţi mari. Toporul, barda şi satârul erau uneltele locale des folosite în gospodării. /…/ Ideea este că dacă toci altfel sau cu altceva se schimbă gustul cărnii”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele asociaţiei.

         Acesta a subliniat că alte caracteristici specifice acestui produs sunt sarea folosită la prepararea cârnaţilor, care provine numai de la Salina Ocnele Mari, şi afumarea la rece şi la cald numai cu lemn de fag.

         Un alt produs tradiţional atestat la MADR pe care asociaţia intenţionează să depună în perioada următoare documentaţia la minister pentru înregistrare europeană este „Carnea afumată la garniţă din Vâlcea”.

         ***

         În prezent, la nivel naţional sunt 765 de produse tradiţionale atestate de MADR, cele mai multe fiind cele din carne şi produse din carne (309), lapte şi produse din lapte (140), legume şi fructe (124), pâine, produse de panificaţie şi patiserie (120), peşte (30), dar sunt atestate şi băuturi (35).

         La nivel european, România are recunoscute şi protejate 13 produse, din care 11 cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP): Magiun de prune de Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbie afumată de Dunăre, Telemea de Sibiu, Cârnaţi de Pleşcoi, Caşcaval de Săveni, Salata cu Icre de Ştiucă de Tulcea, Plăcintă dobrogeană, Pită de Pecica, Salinate de Turda, unul cu Denumire de Origine Protejată (DOP), respectiv  Telemea de Ibăneşti şi un alt produs cu Specialitate Tradiţională Garantată (STG) – Salată tradiţională cu icre de crap. (17.03.2024)

Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.