Bucureşti – România este pregătită să implementeze Pactul privind migraţia şi azilul şi a demarat deja activităţi în acest sens, a declarat ministrul român al afacerilor interne, Cătălin Predoiu, la conferinţa ministerială privind operaţionalizarea Pactului privind migraţia şi azilul, organizată de Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene, la Gent, în 29 şi 30 aprilie. Evenimentul a reunit miniştrii de interne sau de migraţie din statele membre UE şi din ţările asociate Schengen, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Agenţiilor UE relevante.
„După mulţi ani de negocieri, ne apropiem foarte repede de momentul aşteptat – intrarea în vigoare a reformei sistemului privind migraţia şi azilul. Această reformă istorică nu ar trebui să fie adoptată doar pe hârtie, ci să schimbe fundamental modul în care lucrăm în teren, la frontiere şi pe teritoriul nostru. Atenţia se mută acum pe implementarea acestor reforme, iar Conferinţa de la Gent reprezintă primul pas important în acest proces. Am avut, în ultima perioadă de timp, mai multe întâlniri cu omologii mei şi acest subiect a figurat mereu pe ordinea de zi. Implicarea tuturor actorilor relevanţi, la nivel politic, operaţional şi tehnic este esenţială pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor urmărite, în sinergie cu sprijinul financiar adecvat. România este pregătită să implementeze Pactul privind migraţia şi azilul şi am demarat deja activităţi în acest sens”, a declarat Predoiu, citat într-un comunicat difuzat de minister.
În cadrul conferinţei, ministrul român a subliniat complexitatea noii legislaţii în domeniul migraţiei şi azilului şi importanţa unei bune planificări a măsurilor de implementare şi alocare a resurselor operaţionale şi financiare corespunzătoare. Predoiu a evidenţiat eforturile României pentru a asigura securitatea spaţiului de liberă circulaţie, după ridicarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime interne, pe 31 martie, conform sursei citate.
Demnitarul român a evocat rezultatele pozitive ale Proiectului Pilot derulat de România la frontiera cu Serbia, începând din martie 2023, precum şi transformarea colaborării fructuoase cu Comisia şi Agenţiile UE, într-un nou Cadru de Cooperare. Totodată, în cadrul intervenţiei sale, Cătălin Predoiu a semnalat lansarea de către România a unei iniţiative de consolidare a cooperării regionale pentru combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere, împreună cu Comisia Europeană şi statele din regiune – Grecia – Bulgaria – Ungaria – Slovacia – Austria. El a evidenţiat că acţiunile preventive au contribuit la reducerea cu 97% a fluxurilor de migraţie ilegală. (30.04.2024)
Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.