Victoria preşedintei Ursula von der Leyen este o victorie a Europei – a declarat vicepreşedintele grupului PPE Siegfried Mureşan după ce Parlamentul European a votat în favoarea propunerii ca Ursula von der Leyen să fie preşedintele Comisiei Europene pentru încă un mandat de cinci ani.
Bucureşti – Eurodeputatul român a afirmat că discursul rostit de preşedinta Comisiei Europene a fost un discurs prin care a dovedit că este dispusă să servească în continuare Uniunea Europeană, cauza europeană. „Da, au fost mai multe subiecte de dreapta – siguranţa cetăţeanului, o economie puternică, competitivă, sprijin pentru fermieri, investiţii, inovare, cercetare, dezvoltare. Au fost mai multe teme de dreapta decât teme de stânga. E firesc să fie aşa, dar au fost şi elemente de centru-stânga. Au fost şi elemente prin care a spus că va continua tranziţia spre o economie verde, dar cu industria, nu împotriva ei, cu agricultura, nu împotriva ei. Deci, a fost un discurs pro-european în care orice om care crede în Uniunea Europeană se poate regăsi”, a spus Mureşan.
Eurodeputatul Dan Barna, vicepreşedinte al grupului Renew a declarat că votul dat joi confirmă că, practic, există o majoritate proeuropeană ce susţine democraţia şi libertatea, susţine Ucraina. „Este o creştere a extremismului în Europa, dar majoritatea confirmă şi în cazul Robertei Metsola unde votul a fost covârşitor, dar şi în cazul Ursulei von der Leyen, că există o majoritate ce merge pe direcţia aceasta de centru, pe direcţia de echilibru”, a spus Dan Barna.
Eurodeputatul Victor Negrescu (S&D) consideră că votul de joi dovedeşte că extrema dreaptă din Parlamentul European nu are de fapt niciun fel de influenţă. ”Este evident că Ursula von der Leyen nu va avea un mandat simplu. De altfel, noi am avut solicitări foarte clare cu privire la modul în care trebuie să se comporte Comisia Europeană în următorii cinci ani. În ceea ce priveşte România, aţi văzut că, la solicitarea noastră, avem înscris în viziunea Ursulei von der Leyen acest sprijin total pentru aderarea României la spaţiul Schengen. De asemenea, avem şi celelalte două două componente, menţionate chiar în intervenţia din Parlamentul European: sprijin mai mare pentru fermieri şi componenta economică, care este crucială pentru viitorul Europei”, a afirmat Victor Negrescu.
Parlamentul European a votat joi în favoarea propunerii ca Ursula von der Leyen să fie preşedintele Comisiei Europene pentru încă un mandat de cinci ani.
Politiciana germană a obţinut 401 voturi, în urma unei proceduri cu vot secret. Împotriva unui nou mandat al Ursulei von der Leyen la conducerea executivului comunitar au votat 284 eurodeputaţi. Au existat 15 abţineri şi şapte voturi nule. (18.07.2024)
Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.