Bucureşti – Ministerul Energiei din România a publicat a doua versiune actualizată a Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC), document care include 89 de politici şi măsuri suplimentare care vizează creşterea ponderii surselor regenerabile de energie (SRE), reducerea semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) şi implementarea unor soluţii inovatoare în toate sectoarele economice.
Printre obiectivele-cheie ale planului se numără reducerea emisiilor nete de GES cu 85% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, şi atingerea neutralităţii climatice înainte de 2045, devansând astfel termenul anterior stabilit pentru anul 2050. De asemenea, până în 2030, România îşi propune ca 38% din consumul final brut de energie să provină din surse regenerabile, având ca principale motoare energia eoliană, solară şi biomasa.
„România face un pas important în lupta împotriva schimbărilor climatice prin actualizarea Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice. Am ridicat standardele şi ne-am asumat obiective ambiţioase, printr-o viziune de dezvoltare sustenabilă care integrează tehnologii inovatoare şi investiţii masive în energia regenerabilă. Acest plan reflectă angajamentul nostru de a deveni neutri din punct de vedere climatic înainte de 2045 şi de a contribui la un viitor mai sigur, mai competitiv şi mai verde pentru România şi Europa”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat într-un comunicat de presă.
Planul revizuit include măsuri pentru reducerea emisiilor în sectoare esenţiale precum energie, transport, locuire şi industrie, şi urmăreşte implementarea unor soluţii tehnologice avansate, cum ar fi utilizarea hidrogenului regenerabil şi eficientizarea energetică.
PNIESC va fi înaintat cu celeritate Comisiei Europene, România alăturându-se astfel statelor membre care au înaintat la nivel european planurile lor actualizate în domeniu.
La nivelul UE există a Strategie privind adaptarea la schimbările climatice, care prezintă o viziune pe termen lung pentru ca UE să devină o societate rezilientă la schimbările climatice până în 2050. Această strategie se numără printre iniţiativele incluse în Pactul Verde, un pachet de iniţiative şi politici care acoperă domeniul climei, al mediului, al energiei, al transporturilor, sectorul industrial, agricultura şi finanţarea durabilă, toate acestea fiind puternic interconectate. (17.09.2024)
Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.