Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Bucureşti –  Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a anunţat că a demisionat din funcţie, invocând în textul demisiei transmise prim-ministrului Nicolae Ciucă „imposibilitatea colaborării” cu preşedintele Klaus Iohannis.

„Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilităţii colaborării cu preşedintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcţie pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie şi programele care necesită fluiditate pe întreg lanţul de comandă şi pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcţionarea optimă a Ministerului Apărării Naţionale şi a Armatei Române”, afirmă Dîncu în textul demisiei.

Într-o declaraţie făcută presei la Parlament, ministrul demisionar al Apărării spune că şeful statului nu i-a făcut niciun reproş concret şi că nu i-a cerut nimeni demisia. Întrebat de când s-a format o ruptură între el şi preşedintele Iohannis, Vasile Dîncu a răspuns: „Nu ştiu. De când aud pe surse, de şase luni, că trebuie să demisionez şi toate celelalte”. (24 oct)

Social-democraţii îi cer premierului să preia activitatea ministrului demisionar; opoziţia spune că Dîncu reprezenta o ”vulnerabilitatea de la Apărare”

Bucureşti – Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că respectă decizia lui Vasile Dîncu şi a anunţat că i-a solicitat premierului să preia interimatul la MApN ”pentru că România are obligaţia să asigure stabilitate pe Flancul estic al NATO”.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat, după demisia lui Vasile Dîncu din funcţia de ministru al Apărării Naţionale, că acesta reprezenta „vulnerabilitatea de la Apărare”. (24 oct)

Demisie după declaraţie

Vasile Dîncu a afirmat, pe 8 octombrie, că negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina. „Războiul va mai continua, (…) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită să îşi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă, până la urmă, de teritorii”, a declarat Dîncu, într-o emisiune tv. (8 oct)

La doar câteva zile după declaraţia ministrului Dîncu, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că doar Ucraina va decide „când, cum şi ce negociază” în contextul războiului, arătând că aceasta este poziţia oficială a României şi a UE.

„Ucrainenii plătesc preţul de sânge în acest război şi trebuie să acceptăm ideea cu toţii că doar Ucraina va decide când, cum şi ce negociază. Această poziţie este poziţia noastră oficială, este poziţia oficială a UE şi probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziţii”, a spus Iohannis. (11.0ct)

La o săptămână după declaraţie, premierul spus că îl aşteaptă pe ministrul Apărării, Vasile Dîncu, să revină în ţară de la reuniunea ministerială a NATO pentru a avea „o discuţie foarte deschisă” despre opinia acestuia cu privire la războiul din Ucraina. „Îl aştept pe domnul ministru să revină în ţară de la ministeriala NATO. Trebuie să avem o discuţie cât se poate de deschisă faţă de opinia dumnealui. Nu este opinia Guvernului şi atunci va trebui să tranşăm foarte clar acest aspect”, a declarat Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă.

Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.