Bode – scrisoare deschisă către omologul austriac: Aţi făcut un joc politic nedemn
Bucureşti – Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, i-a transmis o scrisoare deschisă lui Gerhard Karner, omologul austriac, în care îşi exprimă „profunda indignare” faţă de votul din Consiliul JAI împotriva aderării României la spaţiul Schengen, după ce anterior, la Viena, a dat asigurări că este „un prieten al României”, Bode adăugând că acesta a făcut „un joc politic nedemn”.
Lucian Bode precizează că nu doar meritul României şi al cetăţenilor români a fost călcat în picioare odată cu acest vot, dar şi valorile şi principiile care ne ghidează la nivel european şi că toate statele membre au putut vedea cum Austria a adoptat „o decizie arbitrară, ce încalcă flagrant dreptul României de a fi stat membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen”, iar argumentele prezentate la finalul acestui proces nu au nicio legătură cu realitatea. (12 nov)
Siegfried Mureşan: Liderii celor mai mari trei grupuri din PE au cerut o dezbatere săptămâna viitoare
Bruxelles – Liderii celor mai mari trei grupuri din Parlamentul European au agreat să solicite, de comun acord, săptămâna viitoare o dezbatere în legislativul comunitar privind tratamentul incorect în cadrul procedurii de extindere a spaţiului Schengen, a anunţat eurodeputatul Siegfried Mureşan.
„Sunt convins că Parlamentul European va fi unit de partea României”, a mai postat eurodeputatul PNL.
„Austria declară că a votat împotriva aderării României şi extinderii spaţiului Schengen fiindcă spaţiul Schengen nu este funcţional. Austria uită să spună că fix cu 5 minute înainte votase pentru aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, deci pentru extinderea spaţiului Schengen. Toate argumentele auzite de la Austria în această perioadă au fost false. Vom arăta acest lucru foarte clar în următoarele zile în PE, în spaţiul public şi cu orice ocazie”, a mai spus Mureşan, care este vicepreşedinte al grupului PPE în PE. (9 dec)
Cancelarul austriac Karl Nehammer vorbeşte despre presupuse presiuni asupra unor companii austriece; firmele de la Bucureşti îl contrazic
Bucureşti – Autorităţile române nu au făcut presiuni asupra noastră şi vom continua să susţinem demersurile pentru aderarea României la spaţiul Schengen, precizează conducerea Raiffeisen Bank România.
„Raiffeisen Bank confirmă fără echivoc declaraţia făcută de BCR şi subliniază că nu s-au făcut presiuni din partea autorităţilor nici asupra sa”, se precizează într-o declaraţie remisă vineri AGERPRES.
Anterior, şi reprezentanţii BCR au declarat presei că nu s-au efectuat niciun fel de presiuni asupra băncii.
De asemenea, AHK România şi-a anunţat dezamăgirea faţă de votul negativ dat României privind aderarea la spaţiul de liberă circulaţie europeană, menţionând că rămâne un susţinător fervent al intrării ţării noastre în Schengen. AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane. Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe. Prin serviciile pe care le oferă şi prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susţine activ companiile germane la intrarea lor pe piaţa românească şi este totodată partener al firmelor româneşti interesate de piaţa germană.
Votul Austriei a declanşat o acţiune de boicotare a firmelor austriece din România
Pe reţelele sociale românii comentează votul Austriei şi, mai mult, îndeamnă la boicot. Proprietarii unor societăţi comerciale mari au anunţat că şi-au închis conturile pe care le aveau la cele două bănci cu capital austriac şi că nu vor mai cumpăra carburant de la compania în care o firmă din Austria este acţionar majoritar. S-au alăturat protestului şi unii politicieni dar şi oameni obişnuiţi care au renunţat la călătoriile rezervate în Austria, mai ales la ski.
„Este o decizie individuală”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, întrebat fiind ce părere are de faptul că unii dintre români şi-au închis conturile din băncile deţinute de companii austriece sau şi-au anulat vacanţele în Austria.
Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, arată că, atunci când se vorbeşte despre boicotarea firmelor austriece trebuie să se facă o distincţie foarte clară între români şi austrieci şi decidenţii din cele două ţări.
„Fiecare dintre noi reacţionează. Unii îşi mută conturile, unii nu mai merg în Austria la schi. (…) A fost un element pur de interes personal, de aceea este această supărare, o prioritate a ministrului de Interne şi a cancelarului în ceea ce ţine de votul din Austria. (…) Dacă tu ai folosit un drept de veto nejustificat atunci nu te aştepta, de exemplu, când Austria solicită să aibă şefia OSCE ca România să nu folosească acelaşi drept de veto. Dar poate până se ajunge la această paralelă totuşi există demersuri diplomatice de a închide aceste lucruri”, a susţinut Ciolacu, subliniind că în companiile austriece de pe teritoriul României sunt lucrători români. (12 nov)
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, a afirmat că nu recomandă acţiuni de boicot la adresa companiilor austriece.
„Într-o economie de piaţă, fiecare este liber să acţioneze cum crede de cuviinţă. Având în vedere faptul că facem parte din Uniunea Europeană şi ne dorim, aşa cum ştim, şi statutul de membru în spaţiul Schengen, n-aş recomanda astfel de acţiuni. (…) Pentru o miză internă, să bulversezi politica UE e un lucru destul de grav”, a arătat ministrul.
În opinia acestuia, votul negativ al Austriei „poate fi o şansă în plus pentru turismul din România”, în condiţiile în care românii mergeau la schi în Austria. Cu acest prilej, ministrul a subliniat că România oferă 85 de domenii schiabile şi 217 pârtii. (9 dec)
Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunţat că a luat decizia de a sancţiona companiile austriece partenere cu un boicot total.
”Începând din această lună, clubul îşi va muta conturile de la banca cu acţionariat austriac Raiffeisen Bank, iar alimentarea cu combustibil şi consumabile a parcului auto al Ştiinţei nu se va mai realiza în staţiile OMW-Petrom. Totodată, începând de anul viitor, tradiţionalul cantonament de vară al leilor nu se va mai face în vreo staţiune montană din Austria, ci într-o altă ţară europeană care are condiţii de pregătire similare”, a anunţat clubul din Bănie. (8 dec)
Partea austriacă nu a semnalat, înainte de 18 noiembrie, că s-ar opune aderării României la Schengen (surse)
Bucureşti – Partea austriacă nu a semnalat, înainte de 18 noiembrie, că s-ar opune aderării României la Schengen, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.
Sursele au precizat că dimpotrivă, între iulie 2021 şi noiembrie 2022, au existat aproape 30 de contacte în care partea austriacă fie a arătat că susţine aderarea Romaniei la Schengen, fie a apreciat colaborarea poliţienească şi la nivel de frontiere dintre cele doua state. Ultima declaraţie de susţinere a fost pe 16 noiembrie, la Forumul Salzburg, eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Interne la Bucureşti.
Inclusiv ministrul de interne austriac Gerhard Karner reafirma pe 24 ianuarie 2022, cu ocazia unei întâlniri de lucru pe care a avut-o la Viena cu omologul său român, Lucian Bode, sprijinul pentru aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie şi aprecia buna colaborare operativă pe linie de combatere a migraţiei ilegale. (11 dec)
Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.