Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Bucureşti – Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că nu se va ajunge într-o situaţie similară cu cea înregistrată anul trecut în ceea ce priveşte infectările cu noul coronavirus. Potrivit ministrului, majoritatea infecţiilor sunt uşoare, iar tulpinile care circulă în Europa sunt similare cu cele din China.

„Formele de boală, inclusiv ale tulpinilor care circulă în China în momentul de faţă, nu sunt mai grave, nu reprezintă în momentul de faţă un pericol mai mare în ceea ce priveşte spitalizarea. Majoritatea infecţiilor sunt uşoare şi tipurile circulante, că discutăm de fapt de subtipuri ale variantei Omicron din momentul de faţă, cele care circulă în Europa sunt similiare şi cu cele care circulă în China. Personal nu cred că vom ajunge într-o situaţie similiară cu cea care a fost înregistrată în urmă cu un an”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Rata de pozitivare pentru infecţia gripală, 37% în săptămâna 52

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că este foarte probabil, ca urmare a faptului că această săptămână este a treia de creştere consecutivă a cazurilor de gripă, să se declare „stare de alertă epidemică”.

„Declararea epidemiei ai fi însemnat restricţii şi nu ne dorim. Se intensifică măsurile legate de respectarea măsurilor de protecţie a personalului medical şi al pacienţilor în unităţile medicale, inclusiv utilizarea măştii în unitatea medicală, screeningul epidemiologic pentru a evita ca persoanele care au viroze respiratorii să vină la serviciu. O să intre şi un set de recomandări generale pentru populaţie (…) Cel mai important lucru este să fii izolat şi să nu transmiţi mai departe infecţia respiratorie”, a arătat Alexandru Rafila, subliniind că vaccinarea împotriva gripei este în continuare recomandată sau vaccinarea cu noua formulă a vaccinului împotriva infecţiei cu noul coronavirus.

Copiii foarte mici şi pacienţii vârstnici, cei mai afectaţi

Bucureşti – Numărul persoanelor care se prezintă la medic în această perioadă cu infecţii respiratorii este în creştere, acest fenomen fiind consecinţa faptului că în ultimii trei ani virusurile nu au mai circulat, iar imunitatea este mai scăzută, pentru că oamenii au stat într-o oarecare izolare din cauza pandemiei de COVID-19, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu.

„Avem patologie din toate grupele de vârstă, avem infecţii respiratorii la toate nivelurile şi superioare şi inferioare. Superioare înseamnă că afectează cap, gât, urechi şi inferioare înseamnă că merg spre plămâni. Avem tot felul de simptomatologii – de la o simplă răceală, la febră 40 şi stare gravă. Testăm în fiecare zi şi avem cazuri confirmate pe test rapid cu gripă şi COVID. Din păcate, foarte puţini colegi de-ai mei testează pentru virusul scinţial respirator pentru că testele sunt destul de scumpe şi pacienţii nu prea le plătesc şi atunci nu le luăm nici noi”, a explicat Alexiu, pentru AGERPRES.

„Ceea ce se întâmplă acum este consecinţa acestor trei ani de oarecare izolare. (…) Masca şi partea de restricţii iniţiale au avut un rol foarte important, deoarece ne-au permis să învăţăm mai multe despre virus şi să câştigăm timp să scădem numărul de victime pentru a putea avea un vaccin. (…) Faptul că s-a prelungit mult partea de izolare, că au fost ţări cu o rată mai mică de vaccinare, cum a fost România, care au continuat să menţină învăţământul acasă, online a făcut ca toate virusurile de sezon să circule mai puţin. (…) În momentul în care aceste virusuri nu mai circulă se schimbă acest echilibru fragil. Asistăm în momentul acesta la o modificare a echilibrului, o imunitate a omului care nu a mai fost rulată, întreţinută timp de vreo doi-trei ani şi acum ne trezim cu forme mai serioase, mai virulente ale răcelilor de sezon, nişte virusuri care sunt în cascadă”, a precizat dr. Alexiu, arătând în prezent circulă în paralel două sau trei tipuri de virusuri, lucru care nu se întâmplă de obicei. (5 ian)

Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.