Bruxelles – Luni, 3 februarie, Mînzatu va avea întrevederi cu premierul României, Marcel Ciolacu, cu ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, cu ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale, Simona Bucura-Oprescu, cu ministrul educaţiei şi cercetării, Daniel David, şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Discuţiile vor aborda principalele priorităţi ale noii Comisiei Europene, inclusiv în domeniile ocupării forţei de muncă, a drepturilor sociale şi a programelor educaţionale finanţate de Uniunea Europeană în România, precum şi pregătirea pentru situaţii de criză.
Marţi, 4 februarie, vicepreşedinta executivă se va întâlni cu preşedintele României, Klaus Iohannis, şi va avea totodată convorbiri cu preşedintele Senatului României, Ilie Bolojan, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Constantin.
Vizita oficială va include o deplasare la Centrul „Harap-Alb” din Bucureşti, o unitate de servicii sociale integrate pentru copii cu dizabilităţi, cofinanţată prin Fondul Social European. (3.2.2025)
Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.