Dacian Cioloş deschide lista de candidaţi ai Partidului REPER pentru Parlamentul European
Europarlamentarul Dacian Cioloş, fost comisar european pentru agricultură, deschide lista de candidaţi ai Partidului REPER pentru Parlamentul European.
Europarlamentarul Dacian Cioloş, fost comisar european pentru agricultură, deschide lista de candidaţi ai Partidului REPER pentru Parlamentul European.
România aproape şi-a îndeplinit ţinta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul industrial, unde acestea au scăzut cu 71%, aliniindu-se în traiectoria acelor state care au ales să devină neutre din punct de vedere climatic până în anul 2050, însă în alte sectoare, precum cel al transporturilor sau în cel rezidenţial, progresul este mai degrabă negativ, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Partidul Popular European, cea mai mare forţă politică din Parlamentul European, a adoptat miercuri în unanimitate, în cadrul congresului său de la Bucureşti, manifestul care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen, după ce delegaţia austriacă a Partidului Popular la putere a renunţat să mai voteze împotrivă.
Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar România rămâne principalul său partener în acest demers, a declarat preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, în timpul unei vizite la Chişinău.
Europa are nevoie de mai multe politici sociale, de umanizare, de „energia şi ideile pe care le susţine social-democraţia europeană”, a comentat preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul român Marcel Ciolacu, în contextul Congresului Partidului Socialiştilor Europeni (PES), desfăşurat la Roma, în pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European din iunie 2024.
Comisarul european Adina Vălean se va afla pe lista comună a Partidului Social Democrat (PSD) şi Partidului Naţional Liberal (PNL) pentru alegerile europarlamentare, a anunţat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.