de Agerpres | 25.ian. 2024 | Europe in brief
Comisia Europeană a anunţat că a plătit prefinanţări legate de fondurile REPowerEU din cadrul Facilităţii de redresare şi rezilienţă către 9 state printre care se află şi România, care va primi 288 milioane euro sub formă de granturi.
de Agerpres | 22.ian. 2024 | Europe in brief
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunţat, luni, într-o discuţie cu fermierii, că va cere demisia comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, marţi, în cadrul Consiliului de Miniştri.
de Agerpres | 18.ian. 2024 | Europe in brief
Ministrul român al afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a vorbit la Forumul Economic Mondial de la Davos despre sprijinul pe care România îl acordă ţărilor din Balcanii de Vest în ceea ce priveşte parcursul european al acestora.
de Agerpres | 16.ian. 2024 | Europe in brief
Parlamentul European va dezbate miercuri, în plenul său reunit la Strasbourg, problemele fermierilor care au protestat în mai multe state europene. Solicitarea de a organiza dezbaterea a fost depusă de vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI), europarlamentarul român Daniel Buda.
de Agerpres | 11.ian. 2024 | Europe in brief
Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România în valoare de 126 de milioane euro pentru a sprijini investiţiile în porturile care se confruntă cu o creştere a fluxurilor comerciale ca urmare a războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. Schema se va derula până la 31 decembrie 2024.
de Agerpres | 08.ian. 2024 | Europe in brief
Portul Constanţa, ca obiectiv de mare importanţă strategică în noua conjunctură geopolitică, are nevoie de investiţii serioase, a afirmat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.