Bucureşti – Comisia Europeană a aprobat modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), în valoare de 28,5 miliarde de euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi) şi care acoperă 66 de reforme şi 111 investiţii, inclusiv capitolul REPowerEU.
Planul revizuit include modificările PNRR care au condus la diminuarea alocării componentei de grant cu 2,11 miliarde euro. De asemenea, sunt incluse ajustări generate de creşterea preţurilor la materiale de construcţii şi întreruperea lanţurilor de aprovizionare.
Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziţia verde, alocând 44,1% (faţă de 41% în planul iniţial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Totodată, creşte alocarea fondurilor pentru tranziţia digitală a ţării, de la 20,5%, la 21,8%, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi proiectelor Europene.
La începutul lunii decembrie urmează aprobarea revizuirii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României în cadrul ECOFIN – Consiliul miniştrilor de finanţe, urmând ca, apoi, să fie emisă o nouă decizie de implementare de către Consiliul Uniunii Europene. (21 noiembrie)
În noul Plan nu se va mai regăsi limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii
Bucureşti – Premierul Marcel Ciolacu a salutat decizia Comisiei Europene de aprobare a modificării PNRR, subliniind că astfel a fost confirmată oficial şi eliminarea angajamentului privind plafonul de 9,4% din PIB referitor la cheltuielile cu pensiile.
„Cel mai important este că am reuşit să eliminăm acel prag toxic de 9,4% din PIB, care condamna pensionarii români la îngheţarea veniturilor pe următorii 50 de ani. Acum putem aplica noua lege a pensiilor generale, în aşa fel încât pensionarii să aibă garanţia că an de an au un venit care să le protejeze nivelul de trai”, a spus Marcel Ciolacu.
După ce Legea pensiilor a fost aprobată de Parlament, premierul a susţinut că actul normativ este corect, predictibil, sustenabil şi va fi aplicat pentru o perioadă lungă
„Era în jalon (n.r. legea pensiilor) în cererea de plată numărul 4, am devansat-o astfel încât să închidem negocierile cu Comisia (Europeană) în ceea ce priveşte scoaterea acelui faimos 9,4 care ar fi blocat creşterea pensiilor românilor până în anul 2070. (…) Sunt 4.800.000 de pensionari în România, 80% au sub 3.000 lei, 60% au sub 2.000 lei”, a afirmat Ciolacu.
El a adăugat că în 2024 pensiile urmează să se mărească de două ori, ”o dată de la 1 ianuarie cu 13,8 şi, prin recalculare, de la 1 septembrie”, a menţionat prim-ministrul, explicând că pensiile speciale ”de fapt nu cresc, pentru că se merge doar pe contribuţie şi din partea specială va scădea în oglindă suma”.
El a făcut referire şi la Programul REPowerEU, unde România a obţinut 1,4 miliarde de euro, în special pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi eficienţa energetică a locuinţelor. Premierul a menţionat că, în acest fel, 60.000 de gospodării vor putea accesa acest grant a cărui valoare va fi de aproximativ 10.000 de euro, cumulat.
Capitolul REPowerEU, prin care România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde euro, cuprinde două noi reforme şi şapte investiţii care se axează pe accelerarea producerii de energie verde, pe creşterea eficienţei energetice a clădirilor şi pe recalificarea şi perfecţionarea forţei de muncă în domeniul generării de energie verde. (21 noiembrie)
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu: până în 2026 România este obligată să cheltuiască tot ce are la dispoziţie prin PNRR
Bucureşti – Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat că până în 2026 România este obligată să cheltuiască tot ce are la dispoziţie prin PNRR, explicând că PNRR nu funcţionează pe modelul structural al fondurilor de coeziune.
Referindu-se la fondurile de coeziune, Câciu a spus că banii intraţi în România reprezintă acum 87% pe exerciţiul financiar 2014-2020, iar în trimestrul I 2024 ajungem la 98 %.
În ceea ce priveşte exerciţiul financiar 2021 – 2027, la acest moment sunt lansate apeluri în valoare de 19 miliarde de euro, iar până la finalul anului se vor mai lansa apeluri de încă 6 miliarde de euro, pentru ca în 2024 să fie pusă la dispoziţia beneficiarilor toată anvelopa financiară pe care România o are pe Politica de Coeziune. (22 noiembrie)
Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.