Bruxelles – Ministrul român al apărării, Angel Tîlvăr, a dat asigurări la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) în formatul miniştrilor Apărării din statele membre ale UE, care a avut loc la Bruxelles, că România va susţine Ucraina „ferm” şi „constant”.
Tîlvăr a reconfirmat sprijinul asumat de România, inclusiv pe palierul instruirii, prezentând, în context, o informare cu privire la deschiderea Centrului european de instruire F-16 în ţara noastră, o premieră în spaţiul aliat european şi un model de colaborare şi solidaritate între aliaţi şi statele partenere. Acesta va avea ca prioritate instruirea piloţilor români, dar va fi deschis şi statelor aliate şi partenere, inclusiv Ucrainei, în contextul invaziei ruse.
„Sprijinul nostru pentru Ucraina este unul ferm şi constant. Este important să rămânem focalizaţi pe regiunea Mării Negre şi să menţinem unitatea în ceea ce priveşte susţinerea Ucrainei”, a transmis ministrul român.
„România poate fi considerată un catalizator, un hub regional, care integrează eforturile aliate pentru a răspunde ferm şi rapid specificului mediului de securitate regional”, a declarat ministrul Tîlvăr.(14 noiembrie)
Centrul European de Pregătire pentru avioane de luptă F- 16, bază pentru pregătirea piloţilor ucraineni
Bucureşti – Ministrul Apărării al României, Angel Tîlvăr, împreună cu omologul său olandez, Kaisa Ollongren, au deschis, la 13 noiembrie, Centrul European de Pregătire pentru avioane de luptă F- 16 (EFTC) la Baza Aeriană Feteşti, unde se vor putea antrena şi piloţi ucraineni.
Potrivit acordului care a făcut posibilă deschiderea centrului, România pune la dispoziţie o bază militară pentru antrenament, în timp ce Olanda furnizează avioanele, iar compania americană de armament Lockheed Martin contribuie cu instructori şi întreţinerea aparatelor de zbor.
Olanda va livra în total între 12 şi 18 avioane F-16 pentru a fi utilizate în noul centru european de antrenament F-16 din România. Primele cinci avioane F-16 olandeze au ajuns deja în România.
Se aşteaptă ca Ucraina să înceapă să primească avioane F-16 de la unii dintre aliaţii săi occidentali în 2024. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat deschiderea centrului în România. (13 noiembrie)
Sprijin militar suplimentar pentru Ucraina
Bruxelles – Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a subliniat în cadrul reuniunii de la Bruxelles necesitatea de a conveni de urgenţă asupra unui sprijin militar suplimentar pentru Ucraina, pentru a răspunde nevoilor imediate ale acesteia în ceea ce priveşte apărarea aeriană, instruirea, muniţia şi echipamentele de iarnă, permiţând astfel apărarea sa împotriva agresiunii ruseşti.
El a subliniat că industria europeană de apărare are capacitatea de a livra muniţie pentru Ucraina, dar are nevoie de predictibilitate. Din acest motiv, UE a convenit asupra şi a lansat Actul de sprijinire a producţiei de muniţii (ASAP), iar Comisia Europeană va prezenta o strategie industrială europeană în domeniul apărării la începutul anului 2024.
În marja CAE, s-a reunit şi Comitetul Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), în formatul miniştrilor Apărării. În cadrul reuniunii, au fost aprobate noile priorităţi ale Planului de dezvoltare a capabilităţilor militare (CDP) şi bugetul pentru anul 2024.
Angel Tîlvăr a subliniat importanţa includerii lecţiilor învăţate din Ucraina în procesul de dezvoltare a capabilităţilor militare europene şi adaptarea industriei europene la noile realităţi de securitate. El a reiterat angajamentul României pentru dezvoltarea în comun cu partenerii europeni de soluţii în acest domeniu şi sprijinirea industriei naţionale de Apărare, în contextul iniţiativelor Comisiei Europene în acest sens. (14 noiembrie)
Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.