Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Bruxelles – Primarul Clujului, fostul prim-ministru român Emil Boc, a declarat miercuri, la Bruxelles, că viitorul Europei este strâns legat de securitatea regiunii Mării Negre, care nu trebuie să devină un „lac rusesc”. La o dezbatere pe tema Strategiei Uniunii Europene pentru Marea Neagră în cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR), el a subliniat că Marea Neagră are o importanţă strategică majoră, fiind punctul de întâlnire a trei regiuni de securitate: Rusia la nord, Turcia şi Mediterana la sud, Europa şi Balcanii la vest.

În intervenţia sa, Boc a evidenţiat faptul că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a destabilizat regiunea, iar Uniunea Europeană trebuie să investească în infrastructură critică – porturi, autostrăzi, căi ferate, aeroporturi – pentru a asigura mobilitatea militară şi civilă şi pentru fi pregătită să îşi apere fiecare centimetru de teritoriu. De asemenea, a menţionat că nu poate exista o strategie eficientă pentru Marea Neagră fără a include şi Dunărea, ambele formând un ecosistem strategic unitar.

El a îndemnat la cooperare strânsă cu ţările din regiune – Ucraina, Moldova, Georgia, Turcia, Armenia şi Azerbaidjan – considerându-le nu doar vecini, ci parteneri esenţiali în securitatea şi viitorul Europei. În încheiere, Boc a afirmat că Marea Neagră trebuie să devină un simbol al păcii, libertăţii şi oportunităţilor, nu al fricii şi agresiunii.

Emil Boc, membru în delegaţia României la CoR din partea Asociaţiei Municipiilor din România, a participat la 1 octombrie la a 5-a reuniune a Comisiei pentru cetăţenie, guvernanţă, afaceri instituţionale şi externe (CIVEX) a CoR, ce a avut pe ordinea de zi dezbateri privind Strategia europeană de securitate internă, Strategia UE pentru Marea Neagră şi Strategia „Global Gateway a Uniunii.

Comunicarea Comisiei Europene către Parlament şi Consiliu din 28 mai 2025 privind Abordarea strategică a UE la Marea Neagră defineşte Marea Neagră ca fiind zonă de importanţă geostrategică semnificativă, care leagă Europa de Asia, cu un potenţial neexploatat de dezvoltare economică, rute de tranzit strategice, în special pentru accesul la resurse energetice şi la materii prime critice. Importanţa sa critică este evidenţiată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care a zdruncinat fundamentele ordinii internaţionale bazate pe reguli şi a scos la iveală vulnerabilităţile securităţii europene şi regionale. În acest context, securitatea în Marea Neagră este văzută, în textul Strategiei, ca element central în asigurarea unui păci juste, durabile şi cuprinzătoare. (2.10.2025)

Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.