Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Bruxelles – Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, în cadrul unui interviu pentru AGERPRES, că vrea ca românii să fie absolut convinşi că NATO este foarte serios în apărarea întregului teritoriu aliat, inclusiv a României.

Referindu-se la transformarea grupului de luptă din România într-o brigadă, un lucru pentru care autorităţile de la Bucureşti fac în prezent demersuri, înaltul oficial NATO a spus, printre altele, că acest lucru va fi testat printr-un exerciţiu care va avea loc în România în această primăvară.

„Eu vreau să salut faptul că Franţa şi alţi aliaţi, împreună cu aliatul ţară gazdă România, se pregătesc foarte serios pentru a putea crea condiţiile ca acest grup de luptă să fie, la nevoie, dus la nivel de brigadă. Şi acest lucru va fi testat printr-un exerciţiu pe care îl vom face în România în această primăvară (…) Nu doar în România, ci în toate grupurile de luptă, există un efort conjugat al ţărilor care compun acele grupuri de luptă şi evident noi, din partea NATO, pentru a putea fi siguri că avem exerciţii militare care să ne permită să exersăm acel lucru”, a afirmat Mircea Geoană.

El a mai spus că „există de foarte multe ori, şi este legitim, un interes pe cantitate: cât de mult, la ce nivel? Noi punem foarte mult accent şi pe calitate, pe dimensiunea de multidomeniu”.

„Pentru că, de exemplu, în cazul României, Marea Neagră este un caz complex. Şi în cazul României este foarte important să existe această perspectivă multidimensională, şi cibernetică, şi spaţială, şi de informaţii, şi chestiuni legate de marin şi submarin în sensul unor tehnologii adaptate situaţiei de acolo”, a explicat Geoană.

El a ţinut să precizeze că grupul de luptă din România se dezvoltă foarte bine, „România îşi face datoria ca ţară gazdă, şi investeşte şi se pregăteşte pentru acest lucru, iar noi, până la (reuniunea de la) Vilnius, vom fi siguri că vom avea întreg flancul estic exersat până la nivel de brigadă şi vom vedea în perioada următoare toate elementele care compun acest lucru”.

În ceea ce priveşte o eventuală ofensivă ucraineană în această primăvară, despre care a vorbit în premieră secretarul american al apărării, Lloyd Austin, oficialul NATO a spus că ucrainenii îşi calculează şansele cu foarte multă atenţie. (16 febr)

Geoană: Ucraina are nevoie, avem nevoie să fim siguri, că există şi muniţie

„Avem nevoie să lucrăm cu industria pentru a putea să producă mai mult, să producă în cantităţi suficiente şi pentru Ucraina, dar şi pentru propriile noastre nevoi. (…) Cu toţii avem dorinţa de a vedea că şi capacitatea noastră de producţie creşte pe măsură ce nevoile cresc. Anumite state au început deja să-şi crească producţia, sunt anunţuri făcute de Statele Unite, de Marea Britanie, de Franţa, de Germania, Canada, alte ţări, Polonia, Slovacia. Avem, de asemenea, recunoaşterea faptului că este mai simplu să achiziţionăm împreună decât individual, ca state aliate. (…) Putem spune că modul în care şi-au planificat de exemplu contraofensivele recente – şi în Donbas, şi în sud – ne arată că sunt lideri militari şi lideri politici care ştiu să-şi calculeze cu foarte multă atenţie deciziile”, a dat asigurări Mircea Geoană. (16 febr)

ONU va cere o ‘pace durabilă, justă şi cuprinzătoare’, la un an de la începerea invaziei ruse

Adunarea Generală a ONU va supune la vot săptămâna viitoare, la un an de la începerea invaziei ruse în Ucraina, un proiect de rezoluţie care subliniază ”necesitatea de a ajunge, cât mai curând posibil, la o pace durabilă, justă şi cuprinzătoare” în concordanţă cu Carta Naţiunilor Unite.

Documentul va solicita din nou Moscovei să îşi retragă trupele din Ucraina şi va face apel la încetarea ostilităţilor. Textul ar urma să fie supus la vot joi după două zile de discursuri din partea reprezentanţilor celor 193 de ţări membre ale Adunării Generale, cu ocazia marcării la 24 februarie a unui an de începerea războiului din Ucraina. (16 febr)

Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.