Preşedintele României, Klaus Iohannis, găzduieşte luni, la Bucureşti, o reuniune trilaterală cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, şi cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu. La finalul convorbirilor oficiale, cei trei lideri vor susţine declaraţii de presă comune.
Olaf Scholz susţine aderarea în acest an a României la spaţiul Schengen
„Germania se află ferm de partea României. Aceasta înseamnă – şi o spun şi astăzi, aici, răspicat – înseamnă şi obiectivul ca România să obţină, în sfârşit, în acest an statutul de membru deplin în spaţiul Schengen. Ţara dumneavoastră a depus mari eforturi în acest sens, trebuie să onorăm acest lucru. L-am asigurat pe preşedintele Iohannis încă o dată de susţinerea mea în acest sens”, a declarat cancelarul Olaf Scholz.
Olaf Scholz a menţionat, în cadrul unei declaraţii de presă comune cu preşedintele Klaus Iohannis, că susţine aderarea României la Schengen inclusiv în discuţiile cu oficiali europeni, adăugând că ţara noastră a îndeplinit toate condiţiile.
„Sprijin cu putere această aderare şi sper să aibă loc în acest an. Nu o să spun lucrul acesta doar aici, ci şi în multe capitale şi în discuţiile de la Bruxelles voi vorbi, pentru ca ei să accepte acest pas. România a îndeplinit toate condiţiile şi avem nevoie de graniţe sigure şi o abordare bună a migranţilor şi a refugiaţilor şi toate sunt pozitive”, a transmis el.
”Aderarea României va consolida spaţiul Schengen”
România îşi îndeplineşte rolul de garant al securităţii la frontiera externă, iar aderarea la spaţiul Schengen va consolida acest spaţiu, a declarat preşedintele Klaus Iohannis după convorbirile avute la Palatul Cotroceni cu cancelarul german, Olaf Scholz.
El a subliniat că problema aderării României la Schengen trebuie rezolvată în cursul acestui an, deoarece ţara noastră este pregătită şi dovedeşte acest lucru, iar anul viitor sunt programate multiple alegeri.
„Suntem pregătiţi şi dovedim acest lucru. (…) Anul viitor vor avea loc multiple alegeri, printre care şi cele europene şi nu considerăm că în 2024 această chestiune poate fi rezolvată în condiţii bune. În concluzie, rămânem foarte conectaţi la problemă, continuăm toate discuţiile, cum, astăzi, am discutat cu domnul cancelar federal Scholz această temă. România are un sprijin masiv din partea statelor membre ale Uniunii şi credem că până la finalul acestui an chestiunea poate fi rezolvată pozitiv”, a explicat şeful statului.
România sprijină de mult timp Republica Moldova şi va continua să o sprijine
România va continua să ofere Republicii Moldova sprijin pentru realizarea reformelor, bugetar, precum şi în domeniul energiei, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, după întrevederea cu Olaf Scholz şi înaintea întâlnirii în format trilateral cu Maia Sandu.
Şeful statului român a menţionat că un sprijin important pentru Republica Moldova a fost obţinut prin Platforma comună cu Germania şi Franţa.
„Aceste lucruri le facem noi pentru că aşa este corect, pentru că noi credem că Republica Moldova merită acest sprijin şi trebuie să rămână de partea noastră, a Europei. Pe de altă parte, situaţia Republicii Moldova este foarte mult complicată de atacurile hibride din partea Rusiei, este o complicaţie majoră numărul mare de refugiaţi ucraineni care au ajuns în Republica Moldova şi impactul războiului din Ucraina asupra economiei moldoveneşti. Toate acestea sunt preocupări importante pentru noi şi sprijinul nostru va fi disponibil permanent şi atât timp cât este nevoie”, a completat Iohannis.
Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.