Bucureşti – Proeuropenii din Parlamentul European sunt acum obligaţi să coopereze mai mult, dar ce se întâmplă pe partea dreaptă este impredictibil pentru moment, a apreciat preşedintele Friedrich-Ebert-Stiftung, Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, într-o discuţie cu un grup de jurnalişti români organizată de biroul din România al Fundaţiei Friedrich Ebert.
”Rezultatele alegerilor europarlamentare obligă Partidul Popular European, social-democraţii, Verzii şi liberalii să coopereze, în special pentru crearea unei majorităţi durabile pentru instituţii, mai ales pentru Comisie. Dar să fim cinstiţi, şi la nivelul partidelor de dreapta este multă mişcare. Giorgia Meloni este cu siguranţă un extremist de dreapta la nivelul Italiei. Dar la nivel european, ea a acţionat până acum foarte constructiv”, a afirmat Martin Schulz.
În opinia fostului politician social-democrat german, partidele conservatoare trebuie să ia în considerare dacă nu se expun riscului de a se autodistruge în cazul în care nu definesc linii clare ale cooperării lor cu extrema dreaptă.
”Cel mai bun exemplu este Regatul Unit, unde conservatorii le-au făcut concesii extremiştilor, fără a crede că Brexitul poate avea loc, apoi Brexitul s-a produs, iar acum extremiştii de dreapta profită de lipsa de speranţă a atât de multor oameni după Brexit şi după recesiunea economică post-Brexit. Cine plăteşte cel mai mare preţ acum? Răspunsul este conservatorii”, a explicat el.
Schulz a adăugat că Ursula von der Leyen trebuie să-şi clarifice programul, ca bază pentru a fi realeasă în fruntea executivului UE.
”Şi cred că doamna Von der Leyen trebuie, în propriul interes, să se bazeze pe o majoritate a forţelor proeuropene şi nu să joace jocuri tactice, aşa cum face acum, pentru că ea ştie că în cele patru grupuri pe care le-am menţionat sunt oameni care nu vor vota pentru ea”, a afirmat fostul preşedinte al Parlamentului European.
Europa este un continent al imigraţiei şi această realitate trebuie să fie recunoscută
Migraţia este una dintre cele mai mari probleme ale Uniunii Europene, iar cei care critică UE că nu este destul de eficientă pentru a gestiona migraţia sunt aceiaşi care ani la rândul au blocat soluţiile necesare ori li s-au opus acestora, a mai susţinut Martin Schulz. El s-a referit la guverne naţionaliste şi partide naţionaliste care nu au acceptat să recunoască faptul că Europa este un continent al imigraţiei şi că aceasta este o chestiune europeană, şi nu una naţională.
În opinia sa, următorul pas pentru a gestiona migraţia ar trebui să fie un sistem bazat pe corectitudine şi dreptate pentru solicitanţii de azil şi pe solidaritate între state membre în ceea ce priveşte distribuirea migranţilor. „Aceasta nu este o problemă, pentru că avem nevoie în multe ţări membre de imigraţie, pentru a supravieţui ca societate”, a spus politicianul german.
Un alt pas pentru gestionarea fenomenului migraţiei trebuie să fie un sistem de imigraţie legală, prin care să se poată solicita un card verde european. Pentru aceasta, ar trebui ca statele membre UE să clarifice între ele toate aspectele care în trecut au ridicat probleme în acest domeniu.
Martin Schulz s-a aflat în vizită în Bucureşti în perioada 12-13 iunie cu ocazia celebrării a 30 de ani de activitate a fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung în România. (13.06.2024)
Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.