Bucureşti – Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale din România, Florin Barbu, a recomandat fermierilor să combine cultura plantelor cu creşterea animalelor, având în vedere că viitoarea Politică Agricolă Comună, pentru perioada 2028-2034, va pune accentul pe integrarea acestor componente.
Ministrul a fost prezent, marţi, la Zalău, la un eveniment organizat de Reţeaua Rurală Naţională, dedicat fermierilor, beneficiarilor de finanţare europeană şi autorităţilor publice centrale şi locale, pentru facilitarea accesului la fondurile Politicii Agricole Comune. Reuniunea a urmărit şi identificarea soluţiilor la dificultăţile întâmpinate în procesul de absorbţie a fondurilor europene dedicate agriculturii şi dezvoltării rurale.
În cadrul întâlnirii, Barbu a punctat câteva din strategiile de viitor în domeniul agriculturii, astfel încât fermierii să se poate pregăti din timp pentru accesarea de subvenţii şi proiecte cu finanţare europeană.
„Vreau să vă anunţ public astăzi că în următoarea Politică Agricolă 2028-2034, peste patru miliarde de euro din această politică se vor duce către zootehnie, de a integra vegetalul cu zootehnia. N-o să mai vedeţi subvenţii în România pe sprijin cuplat, pe anumite ecoscheme, decât dacă vegetalul este integrat cu zootehnicul. Nu vreau să se mai ducă subvenţii pe sprijin cuplat sau către alte societăţi, care nu sunt nici măcar româneşti, sunt internaţionale”, a precizat Florin Barbu.
Acesta a adăugat că există în derulare un program foarte ambiţios de dezvoltare a procesării în România, pentru care este nevoie de materii prime din ţara noastră.(5.8.2025)
Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.