Bucureşti – Costurile totale înregistrate de transportatorii rutieri se ridică la 2,41 miliarde de euro pentru că România a rămas în afara spaţiului Schengen, înregistrându-se o penalitate de 25-30% din timpul pierdut, a declarat, luni, Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), la o conferinţă de specialitate.
„Faptul că am rămas în afara Schengen ne menţine o penalitate de 25-30% din timp pierdut. Cu cât eşti mai aproape de frontiera de vest şi treci în Ungaria şi aştepţi o zi, cu atât procentul, timpul pe care îl petreci la trecerea frontierei, din timpul total de operare curs, este mai mare. Noi am estimat nişte costuri totale de 2,41 miliarde de euro pierderi pentru că România nu a intrat în Schengen”, a menţionat Dinescu, la Conferinţa ZF Logistică, Transporturi & Automotive.
Potrivit acestuia, criza şoferilor continuă şi în acest an, existând anumite măsuri, inclusiv în pachetul Mobilitate, care au început să îi afecteze tot mai mult.
„Vizavi de întoarcerea acasă a camionului, de exemplu, o dată la opt săptămâni. Am făcut un studiu recent acum două săptămâni şi vă spun că 40% din firme nu pot să-şi întoarcă camioanele acasă, iar 35% care îşi întorc camioanele acasă, ei bine, o fac fără marfă. Deci, dintr-o dată suntem penalizaţi fantastic vizavi de eficienţă, în comparaţie cu colegii de breaslă din Europa de Vest”, a explicat el.
Referindu-se la industria transporturilor rutiere din România, el a subliniat că piaţa de transport a României este pe locul şapte în Uniunea Europeană. Totodată, reprezentantul UNTRR spune că volumele de mărfuri se vor dubla pe transport rutier, până în 2050, conform estimărilor. (10 aprilie)
Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.