România a semnat contractul de achiziţie pentru drone Bayraktar, a anunţat ambasadorul Turciei la Bucureşti, Ozgur Kivanc Altan.
”România, prieten, vecin la Marea Neagră şi aliat NATO, adaugă #BayraktarTB2 SIHA la inventarul său. Această capacitate strategică, prin care s-au câştigat multe bătălii, este un nou semn al parteneriatului nostru strategic cu România”, a scris pe Twitter, Ozgur Kivanc Altan, pe 26 aprilie.
O zi mai târziu, diplomatul a anunţat că a avut o întâlnire cu Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei de Apărare a Senatului din Parlamentul României, cu care a discutat despre relaţiile strategice dintre cele două ţări şi despre cooperarea militară/de apărare.
În septembrie 2022 Ministerul Apărării a primit aprobarea Parlamentului pentru achiziţia a trei sisteme Bayraktar
Bucureşti – Ministerul Apărării Naţionale a solicitat aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru achiziţia a trei sisteme de aeronave fără echipaj uman la bord Bayraktar TB2, iar Birourile permanente reunite au aprobat cererea.
Fiecare sistem include câte şase platforme aeriene cu capacităţi de lovire a ţintelor (un total de 18 drone). De asemenea, programul presupune şi achiziţia unui pachet de suport logistic iniţial şi a echipamentelor necesare de instruire şi antrenament.
Valoarea contractului de achiziţie a fost estimată la peste 300 milioane dolari.
„Achiziţia sistemelor de aeronave fără echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 are în vedere implementarea Ţintelor de Capabilităţi repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. De asemenea, contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în 2040. Astfel, prin această achiziţie vor fi asigurate echipamente cu destinaţie militară şi sisteme de armament în sprijinul unor categorii şi comandamente de forţe ale Armatei, pentru realizarea unor structuri de forţe flexibile, cu un spectru larg de capabilităţi specifice secolului XXI, cu mijloace care să îi asigure supravieţuirea în câmpul tactic, o cunoaştere situaţională extinsă şi o putere de foc mărită”, a justificat MApN solicitarea într-un document, precizându-se faptul că, „având în vedere misiunea care va fi întrebuinţată acestui tip de echipament, din punct de vedere tehnico-operaţional, doar sistemul UAS Bayraktar TB2 poate satisface nevoile misiunii categoriei de forţe beneficiare, la nivel de performanţă necesar şi în termenul stabilit”.
Sistemele sunt destinate structurilor din cadrul Forţelor Terestre care acţionează în mediul operaţional şi asigură sprijin informativ în timp real, continuu sau pe durată îndelungată, concomitent cu posibilitatea angajării ţintei, fără a pune în pericol integritatea fizică a personalului aeronavigant.
De când Rusia a invadat la scară largă Ucraina, la 24 februarie, România a pus în mişcare procesul de achiziţie de sisteme de apărare aeriană portabilă, cunoscute după acronimul lor în limba engleză drept MANPAD. Autorităţile române au adoptat totodată o lege care permite cumpărarea a ”32 de avioane F-16 din excedentul Norvegiei.
La 12 aprilie 2023, MApN a obţinut aprobarea Parlamentului prealabilă pentru iniţierea procedurii de atribuire a contractelor aferente unor programe de înzestrare a armatei, printre care achiziţionarea unor submarine – „Vânătorul de mine”, „Submarin împotriva ameninţărilor de suprafaţă şi subacvatice”, „Modernizare nave purtătoare de rachete”.
Primul program constă în realizarea capabilităţii de luptă contra minelor marine prin înzestrarea Forţelor Navale Române cu nave de tip vânător de mine, în scopul obţinerii unor capabilităţi eficiente de detecţie, clasificare, identificare şi distrugere/neutralizare a minelor marine.
Cel de-al doilea program de înzestrare constă în realizarea capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă şi antisubmarin prin înzestrarea Forţelor Navale Române cu nave de tip submarin, în scopul obţinerii unor capabilităţi eficiente în cercetarea pentru recunoaştere şi culegere de informaţii la nivel operativ – strategic concomitent cu executarea acţiunilor de luptă împotriva navelor de suprafaţă şi submarinelor inamice pentru distrugerea/neutralizarea/descurajarea forţelor navale inamice, independent sau în cooperare cu alte forţe, în apele teritoriale, cât şi în cele internaţionale sau în zone litorale ostile, în zone cu grad ridicat de risc, departe de bazele navale proprii.
Al treilea program este destinat pentru modernizarea sistemelor de luptă principale şi actualizarea capabilităţilor operaţionale corespunzător nivelului tehnologic actual şi asigurarea unui grad ridicat de interoperabilitate cu alte unităţi de luptă proprii şi ale altor state membre NATO pentru navele purtătoare de rachete din clasa TARANTUL din înzestrarea Forţelor Navale.
De asemenea, MApN obţinut aprobarea prealabilă a conducerii Parlamentului pentru achiziţia a 54 de tancuri Abrams modernizate în varianta M1A2 şi 12 derivate, pe şasiu de tanc, în uz, din stocul Armatei SUA, inclusiv muniţia şi stimulatoarele de instruire.
Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.