Bruxelles – Doar 47% dintre români îşi doresc ca Uniunea Europeană (UE) să îşi asume un rol mai important în protejarea lor în faţa crizelor globale şi a riscurilor la adresa securităţii, proporţie cu 19 puncte procentuale mai mică decât media europeană (66%), clasându-se pe penultimul loc în clasamentul UE din acest punct de vedere, potrivit sondajului Eurobarometru dat publicităţii marţi de Parlamentul European (PE).
De altfel, numai 34% dintre români cred că UE va juca un rol mai important în lume în următorii ani, faţă de 44% la nivelul UE. Pentru a-şi consolida poziţia în lume, UE ar trebui să-şi concentreze atenţia pe securitate alimentară şi agricultură (32%), apărare şi securitate – 31 %, respectiv competitivitate, economie şi industrie – 29%, au răspuns românii. La nivelul UE, apărarea şi securitatea se află pe primul loc (36%), urmată de competitivitate, economie şi industrie (32%) şi independenţă energetică, resurse şi infrastructuri (27%).
Românii sunt pe ultimul loc în UE când vine vorba despre dorinţa ca solidaritatea să crească la nivelul UE în actualul context geopolitic, cu 75%, media UE este în acest caz nefiind mai mică de 89%.
Imaginea UE la modul general este „total pozitivă” pentru 51% dintre români (locul al 16-lea în UE), şi „total negativă” pentru 13%, în condiţiile în care media UE este de 50% la primul capitol şi 15% la al doilea.
În ceea ce priveşte deteriorarea standardului de viaţă în următorii cinci ani, românii sunt mai optimişti decât europenii (24% spun că va creşte faţă de 14% media UE).
Aproape trei sferturi dintre cetăţenii UE (74%) consideră că ţara lor a beneficiat de pe urma apartenenţei la UE, cel mai bun rezultat înregistrat vreodată într-un sondaj Eurobarometru pentru această întrebare care a fost adresată pentru prima dată în 1983. La fel ca anul trecut, 70% dintre cetăţenii români participanţi la sondaj consideră că România a beneficiat de pe urma apartenenţei la UE, în primul rând pentru noile oportunităţi de angajare (42%).
Sondajul Eurobarometru din iarna anului 2025 al PE a fost efectuat între 9 ianuarie şi 4 februarie în toate cele 27 de state membre ale UE.(25.3.2025)
Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.