Bruxelles – Principala provocare privind bugetul de anul viitor al UE este identificarea fondurilor necesare pentru finanţarea planurilor de redresare şi menţinerea alocărilor bugetare pentru programele europene tradiţionale, a afirmat luni, într-o postare pe social media, negociatorul şef al Parlamentului European privind bugetul Uniunii pentru anul 2025, Victor Negrescu (PES).
„Suma prevăzută iniţial pentru anul 2025 pentru finanţarea mecanismului de redresare şi rezilienţă a fost de 2.677.8 milioane de euro, în timp ce costurile estimate reale sunt aproape duble şi se ridică la 5.156 milioane de euro”, a detaliat Negrescu.
Acesta susţine că situaţia actuală este generată de costurile mari ale dobânzilor pentru mecanismul de redresare, de apariţia unor noi priorităţi şi programe generate de noile provocări din domeniul apărării, internaţionale şi industriale, de amendamentele aduse prin modificarea cadrului financiar multianual, precum şi de nevoia de întărire a frontierelor şi a securităţii statelor membre.
Astfel, creditele totale din proiectul de buget pentru anul 2025, inclusiv instrumentele speciale – care sunt contabilizate în afara plafoanelor cadrului financiar multianual -, se ridică la 199.716,8 milioane de euro în credite de angajament, corespunzătoare la 1,08 % din Venitul Naţional Brut comun al UE.
„Obiectivul meu, în calitate de negociator-şef al bugetului european pentru anul 2025, este să generez o viziune bugetară comună la nivelul PE şi să intrăm cu o voce puternică în negocierile interinstituţionale cu statele membre pentru a reuşi să obţinem finanţări suplimentare pentru priorităţile cheie ale legislativului european, printre care se numără sprijinul pentru fermieri, reducerea disparităţilor regionale, combaterea sărăciei, susţinerea politicilor de sănătate, educaţie şi tineret sau dezvoltarea IMM-urilor”, a mai afirmat vicepreşedintele PE Victor Negrescu.
Documentul-cadru de la care pornesc negocierile între grupurile politice din Parlamentul European urmează să fie prezentat până la finalul lunii august, urmând ca în octombrie legislativul european să aprobe planul său de buget pentru a putea fi negociat în luna noiembrie cu reprezentanţii Consiliului UE.(19.08.2024)
Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.