Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Bucureşti – Guvernul României a aprobat, la începutul lunii ianuarie, Ordonanţa privind instituirea unor măsuri de sprijin suportate parţial din fonduri europene aferente politicii de coeziune 2014-2020, destinate categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie.

Actul normativ stabileşte procedurile care vor fi aplicate pentru distribuirea eficientă a voucherelor pentru energie în valoare nominală de 1.400 lei, care pot fi utilizate până la data de 31 decembrie 2023.

Sprijinul va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, pe baza listei de beneficiari emise de Ministerul Muncii şi a cardurilor de energie emise şi distribuite, astfel: 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023, pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 30 iunie 2023; 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023, pentru perioada 1 iulie 2023 – 31 decembrie 2023. Sumele alocate celor două tranşe nu pot fi preschimbate în bani şi nu pot fi folosite pentru plăţi prin mandat poştal către alte destinaţii decât plata facturilor de energie.

Condiţia acordării ajutoarelor – venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depăşească 2.000 lei

De ajutor beneficiază pensionarii peste 60 de ani, inclusiv, cu venituri sub 2.000 lei, inclusiv, pensionarii de invaliditate, cu venituri sub 2.000 lei, inclusiv, persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 2.000 de lei, inclusiv, familiile cu alocaţie de susţinere, familiile/persoanele cu ajutor social.

Începând cu data de 1 februarie va avea loc distribuirea cardurilor de energie, iar din data de 20 februarie se vor putea face primele plăţi aferente ajutorului de încălzire, cu cele trei documente: cartea de identitate, cardul de energie şi factura doveditoare pentru plata şi datoria pe care beneficiarii o au la furnizorul de energie.

Aproximativ 4 milioane de beneficiari ai ajutorului pentru plata energiei

Potrivit autorităţilor, sunt patru milioane de beneficiari. Numărul acestora ar putea să scadă după verificări.

”Atât pentru cei care locuiesc împreună la aceeaşi adresă, care sunt fără nomenclator stradal sau cu nomenclator stradal şi nu şi-au creat în cartea de identitate domiciliul sau cei care, prin interogarea bazelor de date ale ANAF, şi depăşesc venitul de 2.000 de lei, e posibil ca, în anumite situaţii, să trebuiască să-i excludem de pe lista de beneficiari”, a precizat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. (25 ian)

Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.