Bucureşti – Mai multe asociaţii de fermieri au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită adoptarea cu rapiditate a unei măsuri care să introducă agricultura în rândul sectoarelor pentru care se aplică recentele prevederi privind plafonarea preţului la energie electrică.

Potrivit acestora, plafonarea se aplică, în prezent, pentru industria alimentară.

“Fermierii se află sub limita supravieţuirii. Seceta devastatoare, bolile animale (pesta porcină africană la porci, gripa aviară la păsări, scrapia la ovine), creşterile masive de preţuri la materiile prime şi la utilităţi (energie electrică, combustibil, gaz) i-au adus pe fermieri în pragul falimentului. Fără măsuri urgente de susţinere din partea statului român, mulţi fermieri autohtoni vor fi nevoiţi să îşi închidă activitatea iar producţia naţională de carne – în special în ceea ce priveşte carnea de porc şi pasăre – este în pericol să dispară”, spun asociaţiile, care asigură peste 80% din producţia naţională de păsări şi porcine.

Lipsa sprijinului poate duce la majorări de preţ pentru consumatorul final. România înregistra un efectiv de 3,332 de milioane de porci la 1 mai 2022, în scădere cu 5,9%, respectiv 209.476 capete, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele INS.

Fermierii avertizează că în lipsa sprijinului majorările de preţ pentru consumatorul final vor fi inevitabile astfel încât acesta nu va mai avea altă opţiune în afara produselor din import, iar piaţa naţională va depinde în întregime de sortimentele şi preţurile impuse de alte pieţe externe.

Mai mult, aceştia arată că nu se ştie, pentru moment, dacă alte ţări care acum exportă produse alimentare vor mai permite exportul unor produse esenţiale precum carnea în eventualitatea unei crize alimentare. (22 sept)

Peste 630.000 de hectare afectate de secetă (peste 5%)

Suprafaţa agricolă afectată de secetă a ajuns la 630.378 de hectare, în 37 de judeţe şi în Capitală, a anunţat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Principalele culturi de toamnă afectate sunt: grâu, triticale (189.267 hectare), orz, orzoaică, ovăz, secară (pe 29.730 de hectare) şi rapiţă (26.745 hectare). Totodată, culturile de primăvară cele mai afectate sunt cele de porumb (221.540 hectare), floarea-soarelui (114.348 hectare), soia (17.549 hectare) şi de plante furajere (16.435 hectare). (22 sept)

Gazele s-au scumpit cu peste 70% în ultimul an; preţul cărnii şi preparatelor din carne – cu aproape 14%

Bucureşti – Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,64% în luna august a acestui an faţă de august 2021, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost cartofii, cu creşteri de preţ de 54,34%, uleiul comestibil – 49,68% şi făina – 34,28%. În ceea ce priveşte carnea, preparatele şi conservele din carne, preţurile au crescut cu 13,95% în august 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august a acestui an, de la 14,96% în iulie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 15,98%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,26%. (12 sept)

Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.