de Agerpres | 23.ian. 2023 | Europe in brief
Miniştrii Agriculturii din Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi România au căzut de acord, în cadrul unei reuniuni care a avut loc a Berlin, cu ocazia expoziţiei ”Săptămâna Verde 2023”, să ceară Comisiei Europene să ia măsuri pentru a stabiliza piaţa internă a cerealelor, în contextul creşterii accelerate a importurilor din Ucraina, a anunţat ministrul ungar al Agricultorii, Istvan Nagy.
de Agerpres | 19.ian. 2023 | Europe in brief
„Absenţa României şi a Bulgariei este un handicap pentru spaţiul Schengen însuşi”, a declarat, la Bucureşti, în cadrul unui interviu în exclusivitate pentru AGERPRES, ministrul grec pentru migraţie şi azil, Notis Mitarachi.
de Agerpres | 16.ian. 2023 | Europe in brief
Fiscalizarea bacşişului în HoReCa este o măsură binevenită, care aduce mai multă transparenţă în domeniu, însă mai rămân o serie de aspecte practice care trebuie lămurite de autorităţi, astfel încât agenţii economici care derulează activităţi în care se practică acordarea unor recompense de acest gen să se poată conforma la reglementările care îi vizează, consideră experţii Deloitte România.
de Agerpres | 12.ian. 2023 | Europe in brief
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, de la 6,75% pe an, anterior, începând cu data de 11 ianuarie 2023, majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an, de la 7,75% pe an, creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6%, de la 5,75% pe an, şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
de Agerpres | 09.ian. 2023 | Europe in brief
Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) contestă măsura propusă de Ministerul Sănătăţii privind suspendarea temporară a distribuţiei în afara teritoriului României, pe o perioadă de 6 luni, a unor medicamente antibiotice şi antitermice cu administrare orală.
de Agerpres | 05.ian. 2023 | Europe in brief
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că nu se va ajunge într-o situaţie similară cu cea înregistrată anul trecut în ceea ce priveşte infectările cu noul coronavirus. Potrivit ministrului, majoritatea infecţiilor sunt uşoare, iar tulpinile care circulă în Europa sunt similare cu cele din China.