de Agerpres | 24.oct. 2022 | Europe in brief
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a anunţat că a demisionat din funcţie, invocând în textul demisiei transmise prim-ministrului Nicolae Ciucă „imposibilitatea colaborării” cu preşedintele Klaus Iohannis.
de Agerpres | 20.oct. 2022 | Europe in brief
Majoritatea eurodeputaţilor au votat pentru admiterea României şi Bulgariei în Schengen; împotrivă – cei mai mulţi de la grupul ID şi ECR
de Agerpres | 17.oct. 2022 | Europe in brief
Preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene va căuta ca la summitul din luna decembrie să se obţină unanimitatea cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat ministrul ceh al afacerilor europene Mikulas Bek, în plenul Parlamentului European la Strasbourg.
de Agerpres | 13.oct. 2022 | Europe in brief
Băncile din România au primit 7.872 de solicitări pentru suspendarea obligaţiilor de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, de la clienţii persoane fizice şi juridice, până la data de 29 august 2022, în conformitate cu prevederile Ordonanţei 90/2022 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de bănci şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, potrivit datelor Asociaţiei Române a Băncilor culese de la băncile care totalizează o cotă de piaţă de 94% în funcţie de active.
de Agerpres | 10.oct. 2022 | Europe in brief
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat luni, 10 octombrie, la semnarea primelor nouă contracte de finanţare din Fondul de Modernizare, în vederea implementării unor obiective de investiţii de importanţă deosebită pentru dezvoltarea infrastructurii energetice naţionale. România are alocat 11,98% din totalul de 2% din cantitatea totală de certificate pentru perioada 2021-2030, ceea ce reprezintă peste 15 miliarde de euro, sumă pe care o poate utiliza pentru finanţarea investiţiilor.
de Agerpres | 06.oct. 2022 | Europe in brief
Creşterea preţului la energie, modificările legislative luate de autorităţi pentru a veni în sprijinul populaţiei şi al economiei şi reacţiile asociaţiilor de profil au fost teme importante dezbătute şi în ultimele zile, în România.