Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Bucureşti – Crucea Roşie Română a dezvoltat o reţea naţională de peste 1.900 de persoane instruite să ofere sprijin emoţional imediat în cazuri de urgenţă – de la calamităţi naturale la migraţii forţate şi conflicte armate. Este vorba de voluntari, cadre medicale, asistenţi sociali, profesori şi alţi profesionişti pregătiţi să intervină rapid acolo unde trauma psihologică riscă să lase urme adânci.

Proiectul, intitulat „Furnizarea de prim-ajutor psihologic de calitate şi la timp, persoanelor afectate de criza din Ucraina”, a fost lansat în iunie 2022 cu ajutorul programului #EU4Health, finanţat de Comisia Europeană care a investit 1 milion de euro în România pentru promovarea sănătăţii mintale.

Rezultatele sunt deja vizibile: peste 80.000 de refugiaţi ucraineni au beneficiat de sprijin psihologic de urgenţă acordat de personalul instruit al Crucii Roşii Române, pe fondul intensificării conflictului armat de la graniţa cu România.

„Acest proiect al Comisiei Europene, implementat în 28 de Societăţi Naţionale ale Crucii Roşii, reprezintă unul dintre cele mai ample răspunsuri la provocările în materie de sănătate mintală implementat de Mişcarea de Cruce Roşie. Ne dorim să normalizăm ideea că a cere ajutor este ceva natural”, spune Adrian Halpert, directorul general al Crucii Roşii Române.

Conflictul armat dintre Ucraina şi Rusia a determinat strămutări în masă, a pus în pericol vieţi, sănătatea şi siguranţa, a expus civilii la violenţă şi a perturbat grav sistemul de educaţie, locurile de muncă şi serviciile esenţiale.

„Acest context nefavorabil, al conflictului din Ucraina, ne-a permis, cu sprijinul financiar la Comisiei Europene, să creăm un sistem bine pus la punct pentru acordarea de prim-ajutor psihologic. Acum ne dorim să consolidăm cooperarea şi colaborarea cu toţi partenerii relevanţi (guvernamentali, neguvernamentali, internaţionali) şi să coordonăm activităţi de sănătate mintală şi sprijin psihosocial la nivel local şi naţional”, declară Alina Gârleanu, Coordonator Programe de Sănătate Mintală în cadrul Crucii Roşii Române.(11.6.2025)

Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.