Have the article read by OpenAI (Beta). Please note that AI translations may take some time to process.

Bucureşti – Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut apel la sfârşitul săptămânii trecute la „acţiune urgentă” împotriva variolei maimuţei în Europa, în condiţiile în care cazurile s-au triplat în ultimele două săptămâni pe continent.

Directorul regional al organizaţiei sanitare a solicitat ţărilor europene să-şi „sporească eforturile în următoarele săptămâni şi luni pentru a preveni instalarea variolei maimuţei într-o zonă geografică mai largă”.

„O acţiune urgentă şi coordonată este imperioasă dacă vrem să schimbăm cursul în cursa împotriva răspândirii bolii”,

a declarat directorul OMS Europa, Hans Kluge.

Potrivit datelor agenţiei ONU, Europa are în prezent peste 4.500 de cazuri confirmate în laborator, de trei ori mai multe decât la jumătatea lunii iunie. Aceasta corespunde la 90% din cazurile înregistrate la nivel mondial de la jumătatea lunii mai, când boala, până atunci endemică doar în 11 ţări africane, a început să se răspândească în Europa. Epicentru al acestei noi contagiuni, Europa are în prezent 31 de ţări şi teritorii care au raportat cazuri de variola maimuţei. In România au fost diagnosticati, pana in prezent, 11 cazuri. (1.07)

Experţii monitorizează cauzele si evoluţia bolii

Bucureşti – Experţii OMS au descris creşterea cazurilor drept o ameninţare pentru sănătate a cărei evoluţie a fost foarte îngrijorătoare, dar care nu a atins încă stadiul de urgenţă sanitară globală. În pofida acestei decizii, „evoluţia rapidă şi natura urgentă a acestui eveniment vor determina comitetul (de experţi) să îşi revizuiască poziţia în scurt timp”, a precizat OMS Europa. OMS a indicat că analizează rapoarte referitoare la copii infectaţi, printre care se numără două cazuri din Marea Britanie, precizând că monitorizează cazuri similare din Spania şi Franţa. Niciunul dintre cazurile depistate la copii nu a fost grav.

În comparaţie cu virusurile înrudite care circulau în 2018 şi 2019, aproximativ 50 de diferenţe există în prezent în genotipul virusului care declanşează această boală, au anunţat autorii unui studiu portughez publicat în revista Nature Medicine, bazat în principal pe analiza cazurilor detectate în Portugalia. Acest lucru înseamnă de şase până la de 12 ori mai multe mutaţii decât s-ar fi aşteptat experţii în genetică pentru acest tip de patogen, conform estimărilor preliminare. Secvenţa divergentă din ADN-ul virusului ar putea fi un semnal care anunţă o evoluţie accelerată a acestui agent patogen.

Experţii în genetică vorbeau până acum despre o dezvoltare fundamentală mai degrabă lentă a acestui tip de virus, mai ales atunci când aceasta era comparată cu mutaţiile numeroase suferite de SARS-CoV-2, virusul care cauzează COVID-19. (1.07)

Recomandări ale specialiştilor

Bucureşti – Deşi uneori mortală, variola maimuţei este tratabilă, iar majoritatea pacienţilor infestaţi se recuperează în câteva săptămâni, fără tratament. Vaccinul Imvanex, produs de compania Bavarian Nordic, este autorizat împotriva variolei umane în Europa, însă el a fost deja utilizat şi în afara indicaţiilor sale oficiale în urma apariţiei cazurilor de variola maimuţei. Autorităţile sanitare europene au comandat până în prezent 100.000 de doze de vaccin împotriva variolei aprobat în Statele Unite pentru variola maimuţei şi considerat eficient împotriva acestui virus

Persoanele infectate cu virusul care cauzează variola maimuţei trebuie să evite la maximum contactele cu animalele lor de companie, au recomandat joi autorităţile sanitare din Franţa, relatează AFP. Ţinând cont de aceste date, atunci când o persoană este infectată cu virusul variolei maimuţei, ANSES recomandă „să se evite la maximum contactele dintre animal şi persoana infectată, ideal lăsând animalul în îngrijirea unei alte persoane pe durata perioadei de izolare a pacientului”. Înaintea fiecărui contact cu animalul de companie, specialiştii de la ANSES recomandă „spălarea mâinilor, purtarea mănuşilor de plastic şi a măştii sanitare de unică folosinţă”. (29.06)

Aceasta compilatie este o selectie editoriala bazata pe stiri AGERPRES despre Europa. Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine AGERPRES. Este publicata in zilele de luni si joi.