Bucureşti – Europa are nevoie de mai multe politici sociale şi de umanizare după 20 de ani de conducere de dreapta, a declarat premierul român, Marcel Ciolacu, preşedintele Partidului Social Democrat din România (PSD), la Reuniunea liderilor Partidului Socialiştilor Europeni (PES), desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti.

         „Sunt ferm convins că noi suntem curentul politic de care are nevoie acum Uniunea Europeană. După 20 de ani de conducere de dreapta, Europa are nevoie de mai multe politici sociale, are nevoie de umanizare, are nevoie de energia şi de ideile pe care social-democraţia europeană le susţine”, a afirmat premierul României.

         Marcel Ciolacu i-a mulţumit comisarului european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, pentru că „a contribuit la îndepărtarea procentului de 9,4% din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care ar fi dus la îngheţarea pensiilor timp de 50 de ani în România”.

         „Puţină lume din România ştie contribuţia comisarului Nicolas Schmit în îndepărtarea din PNRR a celebrului procent de 9,4%, care ar fi dus la îngheţarea pensiilor timp de 50 de ani în România, acel 9,4 introdus de către o guvernare de dreapta. Omul care ne-a ajutat pentru scoaterea acelui 9,4% din PNRR a fost Nicolas Schmit şi vreau din nou să îi mulţumesc pentru acest lucru”, a precizat Marcel Ciolacu în discursul susţinut la reuniune.

         Ciolacu a adăugat că Schmit este omul care a dezvoltat un program prin care s-au salvat milioane de locuri de muncă, iar România a beneficiat de peste trei miliarde de euro din acest program.

         Prezent la reuniune, cancelarul german, Olaf Scholz, a felicitat România pentru aderarea la Schengen cu graniţele aeriene şi maritime, la 31 martie, arătând că decizia s-a luat târziu, „dar pe deplin meritat”.

         „Sunt recunoscător pentru rolul jucat de România pentru securitatea Europei. Contribuţia ţării dumneavoastră ca principal contributor la brigada multinaţională în care cooperăm strâns consolidează securitatea pe Flancul de Sud-Est al NATO şi în securitatea Europei. În ultimii 17 ani România a fost un membru mândru şi important al UE”, a spus Olaf Scholz.

         De asemenea, el a apreciat România pentru modul în care sunt respectate drepturile minorităţilor naţionale.

         „Astăzi, România este o mică Europă în sine şi ştiu cu siguranţă că minoritatea germană din România a avut un rol important în crearea unor punţi puternice între Bucureşti şi Berlin şi aceasta este o comoară pe care trebuie să o apărăm”, a spus cancelarul german.

         Şi preşedintele PES, Stefan Lofven, a felicitat România pentru aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene, condamnând ”inutilul veto” pe care Austria şi l-a exprimat. ”Nu există niciun motiv pentru a nega românilor aceeaşi libertate de mişcare pe care ceilalţi cetăţeni europeni o au deja”, a subliniat Stefan Lofven.

         Legat de acelaşi subiect, Nicolas Schmit a punctat că nu există niciun motiv pentru ca România să fie exclusă de la libertatea de mişcare a cetăţenilor săi şi în ceea ce priveşte căile terestre.

         „Este scandalos faptul că aţi stat în camera de aşteptare atât de mult timp. /…/ Realitatea este că cei care s-au opus implementării pe deplin a acordului Schengen sunt conservatorii din Austria şi din alte părţi ale Europei. (…) Şi trebuie să garantăm faptul că, împreună cu colegii mei din Comisie, ne vom asigura că acest acord Schengen se va aplica în întregime României”, a transmis Nicolas Schmit. (6.04.2024)

Raspunderea editoriala pentru aceasta publicatie apartine Agerpres.