de Agerpres | 31.aug. 2023 | Europe in brief
O echipă de experţi a Comisiei Europene va vizita România, Constanţa şi Galaţi, în perioada 1-2 septembrie pentru a discuta modalităţile de sporire a capacităţii coridorului Dunării, în special a porturilor la Dunăre, a portului Constanţa şi a canalului Sulina. Alte teme care vor fi abordate vizează mijloacele de soluţionare a blocajelor, de sporire a capacităţii de manipulare, de îmbunătăţire a tranzitului şi de simplificare a procedurilor şi a controalelor.
de Agerpres | 28.aug. 2023 | Europe in brief
România a solicitat Comisiei Europene prelungirea restricţiilor pentru importurile de cereale din Ucraina până la sfârşitul acestui an, introducerea de două noi produse în listă, dar şi acordarea unui sprijin pentru fermierii români de 30 euro/pe tonă pentru exportul cerealelor din România, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
de Agerpres | 24.aug. 2023 | Europe in brief
Sistemul Schengen, ca întreg, „nu funcţionează”, a reiterat ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, care a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Viena alături de omologul său român, Cătălin Predoiu, că nu consideră că o extindere este „oportună” la momentul actual.
de Agerpres | 21.aug. 2023 | Europe in brief
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a anunţat că sunt discuţii avansate pentru implementarea proiectului Beretta, companie italiană cu care s-a semnat un memorandum de către UM Plopeni în 2019, la una din cele două fabrici de armament din Cugir.
de Agerpres | 17.aug. 2023 | Europe in brief
România se află printre ţările care a reuşi să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în timp ce a înregistrat o creştere a Produsului Intern Brut.